Ce este scintigrafia miocardică?
Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică anatomo-funcțională care oferă informații despre perfuzia miocardică, adică despre cât de bine este irigat cu sânge mușchiul inimii. Această investigație se realizează prin injectarea intravenoasă a unei mici cantități dintr-un trasor radioactiv, care este captat de miocitele cardiace (celulele inimii), urmată de scanarea zonei de interes. Prin urmare, distribuția acestui radiotrasor reflectă atât viabilitatea miocitelor, cât și perfuzia miocardului (mușchiul inimii).
Tipuri de scintigrafie miocardică
Scintigrafia miocardică poate fi:
- De repaus (pacientul este în repaus în timp ce se efectuează procedura);
- De stres (pacientul este supus unei forme de stres înainte de a se efectua procedura – stres fizic sau medicamentos). Aceasta este de 2 feluri:
- Scintigrafie miocardică de efort – pacientul va face efort fizic (alergat ușor sau mers accelerat, în limita capabilităților sale fizice) pe o bandă de alergare, sub supravegherea medicului.
- Scintigrafie miocardică cu stres farmacologic – se injectează o substanță cu proprietăți vasodilatatoare (adenozina – cel mai frecvent), pentru a induce un stres suplimentar asupra miocardului și a crește frecvența cardiacă (numărul de bătăi pe minut), în cazul pacienților ce nu pot efectua testul de efort sau au contraindicație pentru efort fizic.
Cum putem interpreta rezultatele scintigrafiei miocardice?
Captarea omogenă a radiotrasorului este sugestivă pentru un miocard neafectat de ischemie și cu o perfuzie adecvată, deci absența infarctului miocardic sau a unei stenoze coronariene semnificative (absența unei îngustări a vaselor inimii).
O captare inadecvată a radiotrasorului în timpul scintigrafiei de stres care se normalizează în timpul investigației de repaus indică o anomalie de perfuzie inductibilă (defectul este deci reversibil).Aceasta corespunde cu o stenoză coronariană semnificativă, cu risc de ischemie miocardica.
Diametrul vaselor coronare sunt progresiv îngustate printr-un proces activ de depunere a lipidelor și calcifiere (=ateroscleroză), depuneri cunoscute și sub numele de plăci ateromatoase sau ateroame. Debitul sangvin, în aceste condiții, este normal în stare de repaus, dar creșterea fluxului sangvin în condiții de efort (contractilitate și frecvență cardiacă crescută) este limitată (captare radiotrasor inadecvată). În mod normal, vasele de sânge se pot adapta cererii de creștere a debitului sangvin (la efort), prin creșterea diametrului capilar (vasodilatație), însă în cazul în care arterele sunt îngustate, acest lucru nu se mai întâmplă, și apare defectul de perfuzie, vizibil la efort.O captare inadecvată a radiotrasorului în timpul scintigrafiei de stres care însă se menține și în timpul investigației de repaus, ne arată un defect de perfuzie ireversibil sau persistent (cum ar fi, de exemplu, în urma unui infarct miocardic): irigația sangvină lipsește din zona de țesut cicatriceal fibrozat (zona a miocardului afectat de moarte celulară prin infarct, care nu mai funcționează)
Rolul scintigrafiei miocardice în diagnosticul și managementul bolii cardiace ischemice
Scintigrafia miocardică este o investigație importantă pentru diagnosticul bolii cardiace ischemice, pentru determinarea severității și prognosticului acesteia, precum și pentru evaluarea funcției miocardice globale și regionale. Este indispensabilă mai ales în cazul pacienților cu EKG neconcludent, al celor care nu pot face față efortului fizic, precum și al unor categorii speciale de pacienți, cum ar fi cei de sex feminin, cei cu diabet zaharat sau pacienții vârstnici.
Scintigrafia miocardică și angiografia coronariană
Angiografia coronariană este investigația standard pentru evaluarea anatomiei coronariene, însă scintigrafia miocardică este utilă pentru investigarea perfuziei miocardice.
Scintigrafia miocardică este o investigație complementară angiografiei, oferind informații suplimentare despre funcția vaselor mici și a colateralelor, precum și informații despre importanța hemodinamică a stenozelor coronariene.
Angiografia coronariană este o procedură invazivă, cu riscuri mai mari față de scintigrafie, de aceea este importantă o selecție adecvată a pacienților care vor urma această investigație. Scintigrafia miocardică este o procedură esențială pentru pacienții la risc mediu care se prezintă la camera de gardă cu durere toracică, evitând astfel angiografiile coronariene redundante. Astfel, pe baza rezultatelor de la scintigrafia miocardică se poate realiza triajul pacienților la risc intermediar: pacienții cu un rezultat negativ (deci cu o sctintigrafie miocardică normală) vor fi incadrați la categoria de risc scăzut, iar cei care au avut un defect de perfuzie moderat-sever vor fi încadrați la categoria de risc înalt.
Alte utilități ale scintigrafiei miocardice
Scintigrafia miocardică este utilă și în cazul pacienților cu diabet zaharat. Un studiu retrospectiv efectuat in anul 2020 a arătat că în cazul pacienților diabetici care nu prezintă obstrucție coronariană la angiografie, scintigrafia miocardică poate fi un predictor important al unor evenimente cardiace ulterioare. Astfel, în urma efectuării scintigrafiei miocardice, 78.3% din pacienții cu diabet zaharat incluși în studiu au avut ca rezultat un grad de ischemie miocardică, deși nu aveau leziuni coronariene semnificative la angiografia coronariană.
Avantaje
Scintigrafia miocardică este o investigație sigură, non-invazivă, modernă, cu sensibilitate, specificitate și valoare predicitvă negativă ridicate. Mai mult decat atât, scintigrafia miocardică are o acuratețe diagnostică superioară comparativ cu electrocardiograma (EKG), atât inainte de realizarea procedurilor de revascularizare, cât și după efectuarea tratamentului, pentru detecția ischemiei inductibile.
Scintigrafia miocardică poate evalua nevoia de revascularizare prin determinarea prezenței și extinderii ischemiei, precum și a miocardului viabil, dar hibernant, în special în cazul pacienților cu disfuncție severă de ventricul stâng. De asemenea, este o investigație utilă pentru evaluarea eficacității procedurii de revascularizare.
Scintigrafia miocardică oferă informații esențiale despre prognosticul și stratificarea riscului bolii coronariene ischemice. Pacienții cu un rezultat normal la scintigrafia miocardică au un prognostic excelent, cu o rată a evenimentelor cardiace anuale <1%. În cazul acestor pacienți, în absența unor simptome noi și a altor boli precum diabetul zaharat, scintigrafia miocardică poate fi repetată abia dupa 3-5 ani.
Nu în ultimul rând, este o investigație rapidă, rezultatele putând fi interpretate în scurt timp la Gauss Clinics.
Scintigrafie astăzi – Telefon programări: 0754 561 945.