Investigații imagistice: diferențele dintre Scintigrafie, RMN si CT

Metode imagistice moderne si caracteristicile diferentiatoare

În cazul în care medicul suspectează prezența unei boli, e nevoie de investigații imagistice amănunțite, în lipsa cărora nu poate fi pus un diagnostic corect.

Câteva dintre cele mai cunoscute metode imagistice avansate, realizate numai la recomandarea medicului, sunt CT (computer tomograf), RMN (rezonanța magnetică nucleară) și scintigrafia (imagistică nucleară cu radioizotopi). În multe cazuri, o combinație dintre CT/ RMN și scintigrafie este indicată, pentru a avea informații precise despre stadiul și răspandirea bolii în organism.

Iată ce presupun cele trei tipuri de investigații, pe scurt, și care sunt principalele diferențe dintre ele.

CT (computer tomograf)

CT este o metodă iradiantă, care funcționează pe bază de raze X (radiație electromagnetică). Este o procedură simplă, rapidă și nedureroasă, care poate fi folosită pentru a obține imagini ale oricărei părți din corpul uman, de la nivel cerebral până la extremități.

  • detectează de la fracturi osoase până la calcificări, hemoragii, accidente vasculare cerebrale, hernii de disc etc.
  • folosește o substanță de contrast pe bază de iod
  • necesită realizarea unor analize în prealabil (uree și creatinină)
  • este contraindicată femeilor însărcinate, pacienților cu insuficiență renală și celor cu reacții alergice la substanța de contrast.

RMN (rezonanța magnetică nucleară)

RMN este o examinare care folosește unde electromagnetice, magneți de mare putere și un computer ultraperformant pentru a obține imagini detaliate ale unor secțiuni din corpul omenesc. De multe ori, este recomandat în detrimentul CT, nefolosindu-se de radiații și fiind o investigație mai precisă în cazul țesuturilor moi din organism.

  • este indicat în patologia cerebrală, a coloanei vertebrale, musculoscheletală sau abdomino-pelvină
  • presupune îndepărtarea oricăror obiecte metalice (bijuterii, chei, agrafe, aparate auditive etc.)
  • este contraindicat în cazul femeilor aflate în primul trimestru de sarcină, persoanelor care au un implant cardiac (stent sau pacemaker) sau fragmente metalice în corp (proteze), precum și celor care au suferit recent o investigație chirurgicală
  • poate pune probleme în cazul persoanelor supraponderale sau celor sensibile la spațiile închise (claustrofobe) și la zgomotele puternice ale aparatului.

Scintigrafia

Scintigrafia este o formă modernă de imagistică ce presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic, specific organului a cărui examinare este dorită și, ulterior, scanarea corpului pacientului, pentru a obține informații despre zonele de interes.

Mai multe informații despre radiațiile emise și radioizotopii utilizați în medicină nucleară, găsiți aici.

Iată ce ar trebui să știi despre scintigrafie:

  • Este o examinare non-invazivă și sigură

Nu doare, nu produce reacții adverse, nu presupune riscuri, nu expune pacientul la zgomote puternice (ca în cazul RMN-ului, de exemplu).

  • Timpul de așteptare a rezultatelor este minim

Timpul este esențial în tratarea unor afecțiuni grave, cum ar fi cele oncologice. De aceea, ne asigurăm că pleci acasă cu rezultatul în aproximativ 2-4 ore de când pășești în Gauss Clinics. În cazul celorlalte investigații, rezultatul este primit în general după minimum 7 zile.

  • Identifică de la fracturi și infecții ale protezelor până la afecțiuni oncologice grave

În combinație cu o altă examinare (CT/ RMN) sau ca investigație principală, scintigrafia depistează cu acuratețe cele mai diverse afecțiuni: infecții ale protezelor, leziuni a căror sursă nu e identificată, cauze ale fracturilor osoase care nu se mai vindecă, osteom osteoid (tumoră benignă a osului), afecțiuni oncologice și determinări secundare ale acestora (metastaze) etc.

În cazul afecțiunilor oncologice reprezintă examinarea „gold-standard” realizată pentru screeningul pacienților. De multe ori, scintigrafia poate depista o afecțiune, înainte ca aceasta să devină vizbilă pe CT, RMN, sau radiografie, deoarece modificările metabolice (de funcție) care preced modificările anatomice în orice boală, pot fi depistate doar prin scintigrafie.

  • Are un cost mai mic

Scintigrafia este accesibilă financiar, spre deosebire de alte investigații laborioase, care presupun și un cost pe măsură.

  • Poate să fie efectuată de mai multe categorii de pacienți

Scintigrafia este o examinare mult mai permisivă. Poate fi făcută fără probleme atât de pacienții supraponderali (aparatul susține o greutate de până la 180 de kg), cât și de cei care suferă de claustrofobie sau care prezintă fragmente metalice în corp (proteze, stimulatoare cardiace, stenturi etc.).

  • Nu necesită o pregătire specială în prealabil

În afară de biletul de trimitere sau dosarul complet de investigații anterioare (dacă este cazul), nu este nevoie de realizarea altor analize în prealabil.

  • Poate fi efectuată mai des

Spre deosebire de o metodă iradiantă ca CT-ul, scintigrafia poate fi realizată cu o mai mare frecvență, fără niciun fel de probleme. În cazul pacienților diagnosticați cu cancer, este chiar recomandată repetarea investigației la 6 luni, pentru a monitoriza evoluția acestuia.

  • Este singura investigație care oferă informații despre întregul sistem osos

Scintigrafia este singura investigație care permite vizualizarea întregului sistem osos, din cap până în picioare. Se dovedește extrem de eficientă pentru a vedea întinderea metastazelor în corp și prezența lor și la organe mai îndepărtate decât cele în care se află tumora primară. Iată aici cum se desfășoară o scintigrafie osoasă whole body.

  • Este singura investigație care oferă detalii și despre funcția organelor, nu doar despre aspectul lor

Scintigrafia depistează mult mai bine funcționalitatea osului și identifică foarte clar tumori sau infecții osoase. Poate depista fracturi de dimensiuni mici cauzate de metastaze, și poate depista acele leziuni osoase care afectează chiar și numai 5% din os (poate identifica metastaze cu 2-18 luni mai devreme față de radiografiile convenționale).

  • Este investigația cea mai potrivită pentru stadializarea corectă a bolii

În cazul afecțiunilor oncologice, scintigrafia este recomandată în general pentru stadializarea cât mai exactă a bolii.

  • Pacientul nu mai este singur în camera de investigație

Spre deoseobire de celelalte tipuri de investigații, care presupun izolarea pacientului în camera de examinare, în cazul scintigrafiei ești permanent însoțit.

  • Radiotrasorul nu folosește o substanță care să genereze efecte adverse

CT-ul și RMN-ul folosesc substanțe de contrast care pot genera efecte adverse pacienților – de la stări neplăcute până la alergii severe. Radiotrasorul specific scintigrafiei nu determină reacții alergice.

***

Medicul este cel care decide dacă un anumit tip de investigație este preferabil altuia, în funcție de fiecare caz și de afecțiunea suspectată, luând în considerare avantajele și dezavantajele acestora, precum și statusul pacientului. Cazurile complexe pot beneficia însă chiar de o combinație a mai multor tipuri de investigații realizate în paralel, pentru un diagnostic cât mai corect și un plan de tratament eficient.

De obicei, scintigrafia vine ca o examinare de mare acuratețe, care completează metodele imagistice clasice, precum CT-ul și RMN-ul.

Telefon programări: 0754 561 945.

Hidronefroza și scintigrafia renală

Odată cu utilizarea tot mai mare a ecografiei, dilatarea sistemului pielocaliceal (hidronefroză, HN) sau ureteral (hidroureteronefroză, HUN) este cea mai frecventă anomalie a tractului urinar detectată în uter sau după naștere.

Cauzele hidronefrozei:

Cauzele frecvente ale hidronefrozei și hidroureteronefrozei congenitale includ refluxul vezico-uretero-renal (RVU), stenoza joncțiunii pielo-ureterale, stenoza joncțiunii uretero-vezicale, valva uretrală posterioară (PUV), ureterul ectopic cu sau fără duplicație, ureterocelul ectopic și dilatație primară non-obstructivă.

Nou-născuții și preșcolarii de obicei sunt asimptomatici sau prezintă foarte puține simptome.

Copii mai mari care prezintă cazuri clinice moderate spre severe pot acuza: durere în flancuri (laterale) sau abdominale, hematurie (sânge în urină).

Tot acești copii sunt mai susceptibili în a dezvolta infecții de tract urinar, care se manifestă prin următoarele semne și simptome:

-senzația persistentă de a urina

-durere în abdomenul inferior în timpul urinării

-urină de culoare roșie (prezența hematuriei) sau tulbure

-dureri de spate sau în părțile laterale

-febră

-vărsături

Ce înseamnă hidronefroza?

Hidronefroză (HN) și hidroureteronefroză (HUN): acești termeni denotă dilatarea sistemului pielocaliceal și respectiv a sistemului pielocaliceal și a ureterului, care poate fi sau nu datorată obstrucției.

Obstrucție a joncțiunii pielo-ureterale : De obicei se referă la obstrucția parțială a joncțiunii pielo-ureterale datorită îngustării intrinseci sau compresiei extrinseci de către un vas de trecere. Obstrucția completă a ureterului proximal în timpul dezvoltării fetale duce la rinichi nefuncțional.

Obstrucție a joncțiunii ureterovezicale: se referă de obicei la obstrucția parțială și se datorează îngustării ureterului distal, duplicării cu ureterocel ectopic sau inserției ectopice a ureterului.

Obstrucție acută: Această afecțiune apare de obicei la copiii mai mari, manifestată prin apariția bruscă a durerii severe de flanc/ abdominale asociate cu greață/ vărsături (criza Dietl). Aceste episoade sunt adesea recurente și se datorează de obicei obstrucției intermitente fără calculi urinari. Nefrolitiaza este mai puțin frecventă la copii, dar poate provoca obstrucție acută a tractului urinar.

Acțiuni:

Cursul natural al hidronefrozei / hidroureteronefrozei la sugari și copii este variabil. La unii pacienți, hidronefroza / hidroureteronefroza se îmbunătățește sau se rezolvă complet, dar la alții aceasta rămâne staționară sau se agravează treptat și, în funcție de cauza de bază și fără intervenție chirurgicală în timp util, poate duce la pierderea silențioasă a funcției renale sau episoade recurente de durere abdominală/ flanc.

Prin urmare, scopul evaluării imagistice prin SCINTIGRAFIA RENALĂ a acestor sugari și copii ar trebui să fie identificarea rinichilor cu risc de pierdere a funcției și prevenirea pierderii funcției prin intervenție chirurgicală în timp util.

La Gauss Clinics efectuăm scintigrafii renale începând cu vârsta de 3 săptămâni, având o experiență de mii de investigații în acest domeniu.

Scintigrafia renală dinamică convențională (DTPA) este o investigație non-invazivă ce oferă informații despre funcția rinichiului afectat și completează constatările ecografice.

Indicații clinice pentru scintigrafia renală:

– Evaluarea inițială a funcției renale și a drenajului cu diagnostic ecografic de hidronefroză / hidroureteronefroză și cistouretrografie care să demonstreze fie că nu există dovezi ale RVU, fie constatări sugestive de reflux coexistent și obstrucție la nivelul joncțiunii pieloureterale

– Examinări seriale de urmărire la pacienții cu un studiu inițial neconcludent pentru a detecta modificări ale funcției renale sau agravarea progresivă a drenajului postdiureză în încercarea de a detecta rinichii cu risc de pierdere a funcției

– Pacienți cu dureri abdominale recurente și hidronefroză, pentru a diagnostica obstrucția la nivelul joncțiunii pielo-ureterale intermitentă ca fiind cauza simptomelor

– Evaluarea funcției renale și a drenajului postdiuretic după intervenții chirurgicale.

Scintigrafia renală cu diuretic este un test sigur și disponibil pe scară largă care, pe lângă evaluarea funcției renale, permite evaluarea amplorii și tiparului de clearance (capacitatea de extracție a radiofarmaceuticului din sistemul circulator) al radiofarmaceuticului din tractul urinar dilatat sub diureză ridicată.

Scintigrafia renală cu furosemid se efectuează la Gauss Clinics ca o procedură standard pentru investigarea și diagnosticarea dilatației tractului urinar superior și pentru urmărirea pacienților cu hidronefroză.

La Gauss Clinics – “scintigrafie astăzi”, scintigrafia renală dinamică cu diuretic este metodă aleasă pentru diferențierea unui sistem urinar neobstrucționat dilatat de o adevărată stenoză și contribuie la gestionarea pacienților cu hidronefroză prin evaluarea atât a fluxului urinar, cât și a funcției renale.

Rezultatele scintigrafiei renale diuretice cu furosemid sunt dependente de mai mulți factori fiziologici, anatomici, mecanici și tehnici, inclusiv funcția rinichiului afectat, capacitatea și conformitatea sistemului dilatat, starea de hidratare a pacientului, plenitudinea vezicii urinare, doza de furosemid, timpul de injectare a furosemidului în raport cu injectarea radiofarmaceuticului și selectarea regiunilor de interes pentru generarea curbelor timp-activitate.

Discută cu medicul specialist. Timpul este esențial când în joc este sănătatea copiilor.

Scintigrafie astăzi – Telefon programări: 0754 561 945.


Bibliografie:
– Medscape: “Hydronephrosis and Hydroureter” – Dennis G Lusaya, MD Associate Professor II, Edgar V Lerma, MD, FACP, Francisco Talavera, PharmD, PhD, Bradley Fields Schwartz, DO, FACS , Richard A Santucci, MD, FACS, 2020
– The SNMMI and EANM Procedural Guidelines for Diuresis Renography in Infants and Children – Massoud Majd, Zvi Bar-Sever, Ana Isabel Santos and Diego De Palma -Journal of Nuclear Medicine October 2018, 59 (10) 1636-1640
– SNMMI Procedure Standard/EANM Practice Guideline for Diuretic Renal Scintigraphy in Adults With Suspected Upper Urinary Tract Obstruction 1.0 – Andrew T. Taylor, MD, David C. Brandon, MD, Diego de Palma, MD, M. Donald Blaufox, MD, PhD, Emmanuel Durand, MD, PhD, Belkis Erbas, MD, Sandra F. Grant, CNMT, Andrew J.W. Hilson, MB, MSc, FRCP, and Anni Morsing, MD, PhD, DMSc – 2 –
Semin Nucl Med. 2018 Jul; 48(4): 377–390.

Rolul scintigrafiei renale in diagnosticul hipertensiunii secundare

Date generale Hipertensiunea Arterială Secundara (HTAs).

Majoritatea pacienților cu HTA nu au o etiologie clară și sunt clasificați ca având hipertensiune arterială primară sau esențială. Cu toate acestea, 5% până la 10% dintre acești pacienți pot avea hipertensiune arterială secundară.

Hipertensiunea renovasculară este cel mai frecvent tip de HTA secundară, cu potențial reversibil: reprezintă 1-2% din toate cazurile de hipertensiune arterială în populația generală și 5,8% din cazurile de hipertensiune arterială secundară.

Diferite studii au arătat că în rândul pacienților cu HTA ușoară spre moderată, HTA renală reprezintă aproape 1% din toate cauzele, în timp ce în cazurile de hipertensiune severă și rezistență la tratament, prevalența acestei complicații crește semnificativ (10-45%).

Prevalența hipertensiunii secundare variază în funcție de vârstă și este mai frecventă la persoanele mai tinere, cu o prevalență apropiată de 30% la cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani cu HTA.

Stenoza arterei renale poate avea cauze diferite. Ateroscleroza coronariană sau periferică reprezintă aproape 90% din toate cazurile de stenoză arterială renală, iar restul de 10% este considerat a fi cauzată de displazia fibromusculară unilaterală a arterei renale principale (în special la adulți tineri, femei). Alte cauze de stenoză arterială renală sunt foarte rare (retenție primară de Na, tumori cu secreție de renină).

Prevalența și etiologiile potențiale ale hipertensiunii arteriale secundare variază în funcție de vârstă. Cele mai frecvente cauze la copii sunt afecțiuni ale parenchimului renal și coarctația aortei. La adulți cu vârsta de peste 65 de ani inclusiv, stenoza de cauză aterosclerotică a arterei renale, insuficiența renală și hipotiroidismul sunt cele mai frecvente cauze.

Până la 50% din copii cu boală cronică de rinichi au valori crescute ale tensiunii arteriale. Anomalii congenitale ale rinichilor și tractului urinar, fibroza renală cauzată de leziuni din pielonefrite, precum și compresia externă a rinichilor de o masă tumorală sunt cauze comune ale bolilor parenchimului renal asociate cu hipertensiune. Alte cauze care stau la baza HTA secundare includ hiperaldosteronismul, apneea obstructivă în somn, feocromocitomul, sindromul Cushing, boala tiroidiană și utilizarea anumitor medicamente.

Pentru pacienții suspecți de HTA renovasculară, Colegiul American de Cardiologie recomandă efectuarea testelor de diagnostic dacă sunt suficient de sănătoși și dacă doresc să fie supuși revascularizării. Testarea extensivă pentru HTA secundară nu este justificată la toți pacienții cu HTA din cauza costului, randamentul scăzut și potențialul de rezultate fals pozitive; cu toate acestea, testarea este recomandată la pacienții mai tineri de 30 de ani. HTA secundară trebuie luată în considerare în prezența unor simptome și semne sugestive, cum ar fi hipertensiune arterială severă sau rezistentă, vârsta de debut <30 de ani (în special înainte de pubertate), HTA malignă sau accelerată și o creștere acută a tensiunii arteriale de la valorile anterior stabile.

În plus, hipertensiunea renovasculară trebuie luată în considerare la pacienții cu o creștere a creatininei serice de cel puțîn 50%, care apare în decurs de o săptămână de la inițierea terapiei cu IECA sau blocante ale receptorilor angiotensinei, în cazuri de HTA severă și un rinichi unilateral mai mic sau cu o diferență în dimensiune față de rinichiul contralateral > de 1.5 cm, precum și în cazuri de edem pulmonar recurent acut.

Diagnosticul prin examene imagistice

Angiografia convențională CT este în prezent, standardul de aur pentru diagnosticul stenozei de arteră renală la adulți.

În privința pacienților pediatrici, acest test nu este recomandat ca primă opțiune, din cauza caracterului invaziv (risc arteriotomie, embolia arterelor renală), a potențialelor complicații legate de administrarea substanței de contrast (nefrotoxicitate), și a faptului că de regulă, necesită spitalizare și anestezie generală.

Din aceste motive, pentru evaluarea hipertensiunii în populația mai tânără sunt sugerate ca teste inițiale scintigrafia renală cu Captopril și ecografia Doppler.

Scintigrafia renală cu Captopril este o tehnică consacrată, folosită de mai bine de trei decenii pentru diagnosticul precis și non-invaziv al hipertensiunii renovasculare semnificative, cu o valoare diagnostică importantă, deoarece poate prezice semnificația funcțională a stenozei. Prin urmare, ar trebui să rămână o metodă de elecție chiar și în era ecografiei Doppler, tehnică care depinde de abilitățile operatorului.

Ecografia Doppler este ieftină și are o sensibilitate de 75% și o specificitate de 90%, deși angiografia prin rezonanță magnetică (angio-RM) cu substanță de contrast-gadoliniu și angiografia CT sunt la fel de precise în vizualizarea stenozei și oferă o mai bună acuratețe, sensibilitate, specificitate și mai multe detalii anatomice decât ecografia Doppler.

Evaluarea precisă cu tehnici standard neinvazive, cum ar fi ecografia Doppler, poate fi limitată deoarece oferă doar dovezi indirecte ale prezenței stenozei de arteră renală; cu toate acestea, tehnicile invazive, deși mai precise, prezintă un risc de nefrotoxicitate.

Trebuie calculată o rată de filtrare glomerulară și pacienții trebuie consiliați cu privire la riscurile de nefrotoxicitate atunci când medicii prescriu angiografia CT cu contrast sau angiografia RM cu gadoliniu. Alternativ, scintigrafia DTPA cu Captopril este neinvazivă, cu o sensibilitate și specificitate de 90%.

Imagistica invazivă ar trebui aplicată doar la pacienții care ar lua în considerare intervenția, fie ea chirurgicală sau radiografică.

Scintigrafia renală DTPA cu Captopril

Indicații clinice pentru evaluare

  • Creștere acută a hipertensiunii la un pacient cu valori anterioare normale/stabile
  • Vârstă de debut înainte de pubertate
  • Vârstă<30 de ani la pacienți fără factori de risc: obezitate, etnie (afro-american), istoric familial
  • Hipertensiune malignă sau accelerată (cu semne și simptome de insuficiență de organ)
  • Hipertensiune severă sau rezistentă (presiune sistolică>180 mm Hg și/sau diastolică >120 mm Hg);

 *Hipertensiunea rezistentă este definită ca acea hipertensiune care persistă în ciuda medicației antihipertensive adecvate, incluzând și un antidiuretic, conform ghidurilor celui de-al VIII-lea Congres Național cu privire la Prevenția, Detecția, Evaluarea și Tratamentul Hipertensiunii Arteriale.

Cum se realizează?

Utilizăm Tc-99m-DTPA pentru măsurarea ratei de filtrare glomerulare (RFG) și pentru redarea imaginilor de natură anatomică și morfologică a rinichilor.

Se realizează două scintigrafii renale, în aceeași zi, astfel: în prima fază, se realizează o scintigrafie renală normală, fără administrare de Captopril, în vederea evaluării funcționarii rinichilor în absența stimulării prin medicament; în a doua etapă, se realizează o scintigrafie dinamică, cu administrare de Captopril, al cărei rezultat va fi comparat cu examinarea inițială, de bază.

Se administrează Captopril în concentrație de 25-50 mg, cu 60 de minute înainte de scanare.Tensiunea arterială va fi măsurată înainte de administrarea medicamentului și monitorizată la fiecare 10-15 minute.

După administrarea IV, radiofarmaceuticul (99m-Tc-DTPA) trece rapid în spațiul extravascular, traversând pereții vaselor capilare. O cantitate foarte mică se leagă de proteinele plasmatice (3.7%-10%).

Se elimină exclusiv pe cale renală, prin filtrare glomerulară, fără secreție tubulară, iar radioactivitatea poate fi observată la nivelul rinichilor, sistemelor colectoare, a pelvisului renal, precum și a vezicii urinare.

Cum se pregătește pacientul?

Pacientul trebuie să fie bine hidratat atunci când ajunge la programare. O hidratare moderată îmbunătățește acuratețea în interpretarea imaginilor și a datelor cantitative.

Deshidratarea și hidratarea excesivă trebuiesc evitate. Un protocol sugerează 7ml de apă/kg corp cu minimum 20-60 minute înaintea începerii testării.

Pentru a preveni hipotensiunea la pacienți cu risc înalt, se asigură o linie intravenoasă pentru perfuzie cu soluție salină.

De asemena, se recomandă evitarea consumului de alimente dacă se administrează Captopril pe cale orală (fără mâncare solidă cu 4 ore înainte de examinare). Alimentația poate întârzia evacuarea gastrică și să interfereze cu absorbția Captoprilului.

Mecanismul Tc-99m-DTPA cu Captopril

Captoprilul are rolul de a bloca activitatea enzimei de conversie care catalizează reacția de formare a angiotensinei II. Angiotensina II inițiază un mecanism compensator în condițiile unei perfuzii renale scăzute, cauzată de o stenoza renală: contribuie la menținerea unei RFG normale prin vasoconstricția arteriolelor eferente, cu creșterea presiunii hidrostatice în  capilarele glomerulare.

În lipsa angiotensinei, tensiunea arterială de la nivelul arteriolelor eferente scade, și odată cu această scade și rata de filtrare glomerulară (RFG): acest lucru poate fi observat pe scintigrafie, pe partea afectată, prin reducerea captării 99mTc-DTPA de la acest nivel și o întârziere a timpului de excreție în bazinetul renal, cu retenție corticală, spre deosebire de rinichiul contralateral.

Acest mecanism rezultat în urma administrării de Captopril determină un examen scintigrafic cu rezultat pozitiv, sugestiv pentru prezența stenozei arteriale renale semnificativă dpdv hemodinamic (>60-75% din lumenul arterial).

De asemenea, dimensiunile rinichiului afectat sunt mult mai mici. Acest proces este util în diagnosticarea stenozei arteriale renale unilaterale.

La pacienții sănătoși, sau la pacienți cu hipertensiune arterială primară/esențială, nu se produce nicio schimbare a RFG după administrarea de Captopril.

Valoarea diagnostică a scintigrafiei

Efectuarea scintigrafiei cu Captopril este importantă pentru a determina dacă stenoza renovasculară reprezintă factorul etiologic al hipertensiunii renale și de a determina care dintre pacienții cu hipertensiune primară (de cauză necunoscută) sunt afectați, sau nu, și de hipertensiunea renală secundară.

Observațiile din aceste investigații  reprezintă un factor decizional important în indicația chirurgicală de revascularizare a vasului arterial stenozat, deoarece este posibil ca acest tratament să nu amelioreze hipertensiunea la un pacient având hipertensiune arterială primară (de altă cauză).

Testarea scintigrafică cu Captopril mai poate fi folosită și în evaluarea stenozei recurente (reziduale) după efectuarea tratamentului chirurgical (angioplastiei) pentru stenoza renovasculară.

Diagnosticul și tratamentul precoce al HTA renovasculare pot avea ca rezultat o vindecare a hipertensiunii sau o scădere a numărului de medicamente/dozei necesare pentru controlul tensiunii arteriale. Tratamentul precoce poate conserva, de asemenea, funcția renală.

Nu toate stenozele de arteră renală provoacă HTA renovasculară, motiv pentru care testarea este necesară pentru a determina răsunetul fiziologic al afecțiunii asupra organismului.

De ce scintigrafie renală?

Screeningul neinvaziv este crucial pentru selecția pacienților înainte de angiografia convențională și revascularizarea renală, iar scintigrafia renală este un test sensibil pentru detecția HTA renovasculare la pacienții la care funcția renală nu este încă afectată.

Rezultatele cele mai bune sunt obținute la pacienți hipertensivi cu factori de risc moderați spre severi: tensiune arterială diastolică >95 mm Hg la un pacient refractar la 3 medicamente antihipertensive, debut accelerat sau subit al hipertensiunii arteriale, pierderea subită a controlului anterior al hipertensiunii arteriale, afectarea funcției renale după administrarea de Captopril, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau blocanți ai receptorilor de angiotensină, prezența bătăilor abdominale (în special diastolice).

Principalul beneficiu al scintigrafiei renale cu Captopril: selecția pacienților cu cel mai mare potențial de îmbunătățire a controlului tensiunii arteriale după procedura de revascularizare. Valoarea predictivă pozitivă pentru ameliorarea clinică a hipertensiunii arteriale după revascularizare, variază între 51% și 100% (medie 85%).

99mTc-DTPA este singurul radiofarmaceutic disponibil în medicina nucleară care este filtrat strict la nivelul capilarelor glomerului; prin urmare, este singurul radiofarmaceutic care poate fi utilizat atât pentru obținerea imaginilor rinichilor, cât și pentru informații legate de perfuzia renală (RFG) și funcția generală a rinichilor.

Cei mai importanți parametri analizați la realizarea scintigrafiei sunt: gradul de absorbție al radiotrasorului, timpul scurs până la atingerea platoului de asimilare, activitatea de vârf, și activitatea reziduală.

Scanare renală DTPA cu Captopril înainte de angioplastie: se observă o funcție renală scăzută pe partea de stânga (39.3%), comparativ cu partea dreapta (60.7%)

De regulă, se va face o comparație a curbelor renale pre- și post-Captopril, mai puțin de 40% din absorbția totală de radioizotopi aflându-se în rinichiul afectat și mai mult de 60% pe partea controlaterală.

Excreția de radioizotopi este de obicei exprimată prin timpul scurs până la atingerea punctului de activitate maximă și ca procent de activitate maximă rămasă în fiecare cortex renal la 15-20 de minute după injectare. Partea afectată va prezenta o întârziere adesea marcată în timp până la atingerea peak-ului. Când stenoza este mai puțin severă, excreția întârziată poate fi singură anomalie scintigrafică.

Indicii clinice pentru diagnosticul HTA renovasculara:

Vârstă de debut <30 de ani

Debut spontan

Accentuare marcată a valorilor hipertensiunii, anterior controlate

Retinopatie accelerată

Injurie renală acută prin medicație cu IECA și blocanți ai receptorilor de angiotensină

Dovezi clinice ale aterosclerozei obliterante generalizate

Edem pulmonar acut

Hipertensiune refractară la schemă terapeutică adecvată cu 3 medicamente

Hipertensiune malignă

Bătăi abdominale sistolice-diastolice

Notă: linia punctată indică considerarea unor studii suplimentare dacă nicio cauza nu este identificată și dacă hipertensiunea secundară este încă suspectată

*-dacă nu fac parte din evaluarea inițială

^-alegerea diagnosticului imagistic depinde de disponibilitate, expertiză medicală, factori care țin de pacient, și de RFG

Studiu de caz:

O pacientă în vârstă de 16 ani și cu un istoric de hipertensiune arterială a primit o recomandare de la medicul nefrolog pediatru pentru scintigrafie renală cu Captopril.

Pacienta este asimptomatică cu niveluri crescute ale tensiunii arteriale evidențiate la un examen de rutină.

Istoricul familial include: tată cunoscut cu hipertensiune controlată medicamentos cu antihipertensive.

Examenul fizic: presiune arterială cu valori 170/95 mm Hg (mai multe măsurători au fost făcute la ambele brațe).

În timpul spitalizării, s-au obținut următoarele valori ale tensiunii arteriale: 145/95 mm Hg, care reprezintă mai mult de 95% pentru vârstă, sexul și greutatea pacientei (IMC-20.2 kg/m^2)

Testele de laborator au indicat valori crescute ale reninei plasmatice, cu valori normale ale aldosteronului.

La analizele de sânge, valorile ureei, creatininei  și ale acidului unic se încadrează în limite normale.

La sumarul de urină, reiese un raport crescut albumina/creatinină și rezultate pozitive pentru proteinurie și microalbuminurie (urină pe 24 de ore).

Ecografia renală reiese normală.

Analiza Doppler a arterelor renale nu au indicat diferențe semnificative ale indicelui de rezistență (IR al arterei arcuite stângi = 0.6; IR al arterei arcuite drepte = 0.56)

Dovezi clinice ale retinopatiei de grad I-II au fost evidențiate la examenul fundului de ochi.

Nu s-au evidential bătăi ale arterelor carotide, abdominale sau femurale.

Valorile EKG au fost normale, dar la ecocardiografie s-a evidențiat hipertrofie de ventricul stâng.

Pacientei i-a fost prescrisă o medicație antihipertensivă cu blocante ale canalelor de Calciu.

S-a pus în aplicare un protocol de două zile, alcătuit dintr-un examen scintigrafic de baza, urmat de o scintigrafie cu administrare de Captopril, câteva zile mai târziu. Captoprilul a fost administrat cu o oră înainte de scanare, într-o doză de 25 mg. Pacienta s-a hidratat cu 10 ml de apă/kg corp, cu o jumătate de ora înainte de ambele examinări.Tensiunea arterială a fost măsurată atât înainte de administrarea de Captopril, cât și la 60 de minute de la administrare.

La analiza parametrilor scintigrafici, au reieșit valori patologice ale indicelui funcțional al rinichiului drept la primul examen (testarea de bază), cu deteriorări semnificative ulterioare  ale acestuia la examinarea cu inhibiție prin Captopril (retenție semnificativă/prelungită corticală). Funcția renală relativă a rinichiului drept a fost calculată la 45%.

Conform criteriilor de diagnostic, rezultatele sunt puternic indicative pentru hipertensiunea renovasculară.

În urma rezultatelor scintigrafice, s-a realizat angiografia CT, în urma căreia s-a confirmat prezența anatomică a unei îngustari circulare cu o lungime de 2 mm la nivelul lumenului arterial pe partea dreaptă.

S-a decis corectarea imediată a defectului prin dilatație percutană cu balon (angioplastie cu balon) a stenozei la nivelul bifurcației arterei renale și a celor două ramuri segmentare, rezultând într-o expansiune semnificativă a lumenului.

Scintigrafia de evaluare ulterioară a eficienței procedurii, a demonstrat o îmbunătățire semnificativă a indicilor parenchimatosi la nivelul rinichiului drept, fără semne de retenție corticală a radiotrasorului.

La repetarea analizei pentru renină plasmatică au reieșit valori normale. Presiunea arterială a pacientei s-a normalizat de-a lungul mai multor luni, rezultând în discontinuitatea terapiei antihipertensive.

Referințe:

  • Neurofibromatosis Type 1 and Renal Artery Aneurysms: An Uncommon Entity of Severe Hypertension – Scientific Figure on ResearchGate. Available from: https://www.researchgate.net/figure/Pre-procedure-renal-angioplasty-renal-Tc-99-m-DTPA-scintigraphy-with-captopril-test_fig1_221775955 [accessed 30 May, 2022]
  • The role of a Captopril renal scintigraphy in examination of children with hypertension – A case report : https://doi.org/10.2298/VSP161124014M
  • New Insights Into Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment of Renovascular Hypertension: IJKD 2017;11:79-89 www.ijkd.org
  • Secondary Hypertension: Discovering the Underlying Cause: www.aafp.org/afp Volume 96, Number 7 ◆ October 1, 2017
  • Renovascular Hypertension: Endocrinol Metab Clin North Am. 2019 December ; 48(4): 765–778; doi:10.1016/j.ecl.2019.08.007.

De ce este important sa cunosti aceste simptome?

De ce sunt importanți rinichii?

Rinichii sunt organe-pereche, de forma boabelor de fasole, nu mai mari de 10-12 cm  și cu o greutate de 115-170 g la un adult sănătos , care îndeplinesc funcții vitale în organism. Alterarea acestor funcții poate determina complicații de lungă durata și nefavorabile, întrucât toate celelalte organe depind de buna-funcționare a rinichilor.

Boala renală cronică reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate din lume, 10% din populația globală suferă de această condiție și se estimează că 9 din 10 persoane nu își cunosc diagnosticul. Majoritatea persoanelor cu boală renală cronică sunt diagnosticate atunci când se află deja într-un stadiu avansat, iar acest lucru este posibil deoarece boala renală cronică este o boală silențioasă, care nu dă simptome evidente decât atunci când apar complicații.

Ziua Mondială a Rinichilor

În fiecare joi din a două săptămână a lunii martie a fiecărui an, se sărbătorește Ziua Mondială a Rinichilor, cu scopul de a promova gradul de cunoaștere, prevenția și managementul bolii renale cronice.

Anul acesta, Ziua Mondială a Rinichilor s-a sărbătorit pe data de 10 martie, iar tematica a fost “Rinichi sănătoși pentru toată lumea”, tematică care a dorit să atragă atenția asupra faptului că acoperirea lacunelor de cunoștiințe generale cu privire la sănătatea rinichilor rezultă într-o prevenție și un management mai bun al bolii renale cronice.

Cu toate că există o tematică diferită în fiecare an, promovarea sănătății rinichilor se centrează în jurul aceluiași scop: educarea medicală a populației prin eforturile combinate ale personalului medical din întreaga lume, pentru a reduce ratele de mortalitate și morbiditate la nivel global, cauzate de boala cronică de rinichi, ale căror valori cresc îngrijorător de la an la an:  dacă în anul 2017, boala renală cronică ocupa locul 12 în top cauze de mortalitate globală, se estimează că până în anul 2040 va ocupa locul 5, având cea mai mare creștere de mortalitate din ultimii ani dintre toate afecțiunile cronice.

Eforturile pentru promovarea însușirii cunoștințelor despre rinichi necesită continuitate pe toată durata anului.

Funcțiile rinichilor

Cea mai cunoscută dintre funcțiile rinichilor o reprezintă eliminarea compușilor toxici din sângele circulant, rezultați din reacțiile bio-chimice ce au loc în fiecare zi în organismul nostru. Însă , la fel de importante sunt și celelalte funcții ale rinichiului, care nu sunt atât de bine cunoscute, și pe care le vom enumera mai jos, într-o listă completă:

  • Eliminarea “deșeurilor” metabolice (compuși toxici proveniți din reacțiile bio-chimice ale organismului) prin urină.
  • Reglarea balanței de apă și electroliți sau menținerea homeostaziei ( homeostazie = echilibrul acido-bazic al organismului nostru, necesar pentru o bună funcționare a organelor)
  • Secreție de substanțe bioactive (hormoni): eritropoetina, renina, precum și metabolizarea hormonilor secretați de alte glande precum insulina, glucagon, parathormon.

Reglarea presiunii arteriale ( prin eliberarea hormonului numit renină) : dacă rinichii nu funcționează corect, se poate produce prea multă renină, rezultând în creșterea tensiunii arteriale.

Reglarea producției de globule roșii (hematii sau eritrocite) ale sângelui, numită și eritropoieza, prin secreția hormonului numit eritropoetină, care acționează la nivelul măduvei osoase roșii hematogene: dacă funcția rinichiului este redusă, activitatea hormonală scade concomitent, rezultând într-o producție redusă de hematii, manifestată clinic prin anemie.

Glandele suprarenale, situate deasupra polului superior al rinichilor, secretă: adrenalina și noradrenalina, care sunt eliberate în situații de stres, crescând presiunea arterială ; aldosteron, componentă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron, responsabil de creșterea presiunii arteriale prin creșterea reabsorbției de sodiu.

  • Reglarea producției de vitamina D-3: la nivelul rinichilor, vitamina-D3 trece din forma inactivă în cea activă (calcitriol), esențială pentru absorbția calciului la nivelul intestinelor, ajutând la menținerea unei structuri osoase normale și o funcție musculară eficientă.

În caz de funcție renală alterată, rezultă niveluri scăzute de calciu, și o concentrație mică de vitamina D-3, manifestate prin slăbire musculară și friabilitate osoasă.

  • Gluconeogeneza: procesul de sinteză și eliberare a moleculelor de glucoză prin acțiunea hormonului numit glucagon, utilizate pentru consumul de energie atunci când valorile glicemiei din sânge sunt scăzute. Gluconeogeneza are lor la nivelul tubilor proximali ai nefronilor din rinichi.

Funcția renală se poate degrada în timp, fără manifestări evidente, prin pierderea populațiilor de nefroni (unitățile funcționale ale rinichiului) care poate ajunge critică.

Când RFG se reduce la 5% din capacitatea normală sau chiar mai puțin, mediul intern (homeostazia) devine atât de perturbat încât pacienții mor de obicei în câteva săptămâni sau luni dacă nu sunt dializați sau nu li se acordă un transplant de rinichi funcțional.

Factori de risc

Descriere

Diabet zaharat de tip I sau II

1/3 din pacienții diabetici ajung în stadiul V de boală renală cronică

primul simptom: proteinuria (30% dintre cazuri evoluează cu insuficiență renală)

Hipertensiunea

Necontrolată, poate afecta întreg sistemul cardio-vascular și funcția de pompă a inimii

Glomerulonefrite

Inflamația glomerurilor, “uzinele” care transformă filtratul în urină

Rinichi polichistic

Moștenire autozomal-dominantă, a 4-a cea mai comună cauză de mortalitate în țările dezvoltate

Uropatie obstructivă

Litiază (pietre la rinichi) , Hipertrofie benignă de prostată

Infecții

Pielonefrite, Tuberculoza tractului genito-urinar, Virusuri (HIV, hepatitic C)

Vârsta înaintată

>60 de ani, prevalență  mai ridicată în rândul pacienților de sex masculin

Obezitate

IMC>=30 kg/m^2

Istoric familial de boală cronică de rinichi

Determină o prevalență crescută

Sindroame metabolice

Dislipidemii

Istoric de injurie renală acută

Pierderea subită și temporară a funcției prin obstrucție sau leziune directă (episoade repetate), care determină acumularea de nefrotoxine.

Boala cardiovasculară

Ambele afecțiuni sunt strâns legate între ele, și se pot agrava una pe cealaltă

Abuz de medicamente

Pentru tratarea durerii sau a febrei (ex.: paracetamol, antiinflamatoare nesteroidiene-ibuprofen)

Anomalii congenitale

Rinichi unic, Rinichi in potcoavă, Reflux vezico-ureteral etc.

Diagnosticul și screeningul Bolii Renale Cronice

  • 3 factori sunt luați în considerare atunci când se realizează diagnosticul:
    • valoarea estimată a ratei de filtrare glomerulară (eRFG)
    • prezența leziunii renale
    • caracterul de cronicizare (>=3 luni).
  • eRFG  <60 ml/min/1.73 m^2 de suprafață corp SAU dovezi clinice ale leziunii renale, pentru mai mult de 3 luni de zile, este suficientă pentru diagnostic.

Dovezi clinice ale leziunii renale:

  • Examen de laborator: proteinurie (albuminurie) și hematurie (prezența globulelor roșii în urină, uneori poate fi evidentă prin colorația roșie)
  • Examene imagistice (ecografie, CT, RMN) : anomalii structurale (chisturi, tumori, malformații, atrofii).
  • Biopsie renală: prelevarea parenchimului renal cu evidențierea modificărilor patologice.

BRC se poate manifesta în ultimele stadii prin:

  • producție scăzută de urină, nicturie
  • edeme (umflaturi) ale mâinilor, picioarelor și feței (cauzate de pierderi de proteine prin urină), prurit
  • dificultăți legate de somn (insomnii), picioare “neliniștite”, oboseală/letargie.
  • pierderea apetitului, stare de greață și vărsături, scăderea marcată în greutate, întârzierea creșterii la copil.
  • senzație de frig (frisoane), dispnee (dificultăți de respirație), hipertensiune
Până la 90% din funcția renală poate fi pierdută înainte ca primele simptome să apară. De aceea screeningul persoanelor cu factori de risc este esențială și se recomandă în fiecare an (examene de laborator și imagistice periodice).

Stadializarea Bolii Renale Cronice

StadiuDescriereRFG (ml/min/1.73m^2)Nefropatie diabetica
ILeziune renală cu RFG normala>=90Hiperfiltrare cu hipertrofie renală
IIRFG ușor redusă60-89Normoalbuminurie
IIIRFG moderat redusă30-59Microalbuminurie (30-300 mg/g creatinină)
IVRFG sever redusă15-29Proteinurie masiva (>300 mg/g creatinină)
VInsuficiență renală<15Insuficiență  renală avansată

Persoanele cu boală renală cronică pot trece cu vederea simptomele și pot ajunge în stadiul 5 terminal de boală renală cronică în momentul diagnosticului!

Scintigrafia renală ca metodă de evaluare a funcției renale

Una dintre principalele metode de diagnostic și de evaluare a funcției renale prin măsurarea directă a ratei de filtrare glomerulare (RFG) este scintigrafia renală.

Măsurarea ratei de filtrare glomerulare reprezintă cel mai eficient tip de evaluare a funcției renale la momentul actual.

Scintigrafia se recomandă atunci când există simptomatologie clinică de deteriorare a funcției renale sau când, în lipsa simptomatologiei, valorile rezultatelor de laborator sunt anormale sau când rezultatele altor examene imagistice indică o anomalie sau modificare de structură.

La Gauss Clinics utilizăm 99mTc-DTPA pentru măsurarea ratei de filtrare glomerulare (RFG) și pentru redarea imaginilor de natură anatomică și morfologică a rinichilor.

99mTc-DTPA se elimină strict la nivelului rețelei de capilare care formează glomerulul, componentă esențială a unității funcționale a rinichiului – nefronul. La acest nivel are loc procesul de filtrare glomerulară – prima etapă a diurezei (procesul de formare al urinei).

O evidențiere mai bună a funcției renale cu ajutorul scintigrafiilor se poate realiza prin adminstrarea medicamentelor:

  • Diuretice : acesta are rolul de a stimula la capacitate maximă funcția de excreție a rinichiului, numită diureză.

Această procedură a devenit una dintre cele mai utilizate metode, combinate cu scintigrafia, în diferențierea cauzelor obstructive și non-obstructive din hidronefroze.

  • Inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei antihipertensiv : acest test este recomandat în suspiciuni de hipertensiune renovasculară.

DTPA cu diuretic

Indicatii clinice:

  • diagnosticul sau excluderea uropatiilor de tip obstructiv
  • măsurarea funcției renale relative (FRR) în vederea realizării unei scheme de monitorizare a funcției renale cu risc de compromitere, care poate necesita intervenție de specialitate
  • de a determina prezența unei obstrucții la un pacient asimptomatic dar cu diagnostic clinic de hidronefroză (dilatare pelvico-caliceala sau ureterală), în baza altor investigații imagistice (ecografie, CT, RMN)

Care este rolul său?

Scintigrafia renală cu diuretic se efectuează la Gauss Clinics ca o procedură standard pentru investigarea și diagnosticarea dilatației de tract urinar superior (consecință directă a obstrucției) și pentru urmărirea pacienților cu hidronefroză (retenția de urina la nivelul bazinetului sau a “pâlniei” renale).

O diureză stimulată la capacitate maximă prin administrarea de diuretic, stă la baza testării imagistice. Interpretarea are loc în baza analizei funcției renale și a capacității de eliminare a radiofarmaceuticului din sistemele colectoare a tractului urinar superior.

Scopul intervenției scintigrafice este de a prezerva funcția renală în cazul unei suspiciuni de obstrucție, prin implementarea unui tratament corespunzător în baza informațiilor obținute, deoarece un grad înalt de obstrucție a tranzitului urinar poate conduce rapid la insuficiență renală.

DTPA cu antihipertensiv

Indicatii clinice:

Scintigrafia renală DTPA cu antihipertensiv se utilizează pentru diagnosticul de hipertensiune renală vasculară. Este o metodă imagistică non-invazivă, sigură, și singura care poate evidenția în mod direct prezența hipertensiunii, alte metode de investigație pot testa doar prezența sau absența stenozei de arteră renală (se evidențiază cauza manifestărilor, și nu patologia în mod direct).

Această metodă presupune administrarea pe cale orală a unui medicament antihipertensiv, din clasa inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA), în concentrație de 25-50 mg, cu 60 de minute înainte de administrarea intravenoasă a radiofarmaceuticului.

Care este rolul său?

Efectuarea scintigrafiei cu antihipertensiv este importantă pentru a determina dacă stenoza renovasculară reprezintă factorul etiologic sau cauza hipertensiunii renale și de a determina care dintre pacienții cu hipertensiune primară (de cauză necunoscută) sunt afectați, sau nu, și de hipertensiunea renală secundară.

Observațiile din aceste investigații  reprezintă un factor decizional important în indicația chirurgicală de revascularizare a vasului arterial stenozat, deoarece este posibil ca acest tratament să nu amelioreze hipertensiunea la un pacient având hipertensiune arterială primară (de altă cauză).

Testarea scintigrafică cu antihipertensiv mai poate fi folosită și în evaluarea stenozei recurente (reziduale) după efectuarea tratamentului chirurgical (angioplastiei) pentru stenoza renovasculară.

Semnele și simptomele care indică prezența unui risc moderat spre sever de hipertensiune arterială renală, sunt:

  • debutul brusc al unei hipertensiuni la pacienți având vârsta sub 30 de ani sau peste 55 ani.
  • rezistență la medicația antitensivă (hipertensiune care nu cedează)
  • zgomote (bătăi) la nivelul flancurilor sau a abdomenului
  • azotemie fără o cauză evidentă, sau deteriorarea funcției renale, în ciuda tratamentului cu IECA

Concluziile…

Diagnosticul într-un stadiu incipient al bolii renale este posibil dacă pacienții își însușesc corect cunoștiințele generale legate de funcțiile rinichilor și a factorilor de risc, ajutându-i să-și monitorizeze mai atent simptomele.

Însușirea informațiilor de prevenție, pot ajuta pacientul să își programeze un consult medical încă de la apariția primelor simptome sau periodic, dacă se încadrează într-o grupă de risc, iar în funcție de observațiile medicului și a rezultatelor de laborator, acesta îi poate recomanda mai departe un examen imagistic, prin care se obțin rezultate concrete legate de forma, structura și funcția acestora.

Singurul examen imagistic capabil să măsoare în mod direct funcția renală este SCINTIGRAFIA.

La Gauss Clinics, realizăm scintigrafii renale dinamice cu DTPA la recomandarea medicilor și avem o experiență vastă în scintigrafii pentru copii, în care au fost analizate +5 mii de cazuri de obstrucție renală cronică, una dintre principalele cauze de pierdere a funcției renale la copii. Rezultatele  obținute pot ajuta medicul să ia decizii informate cu privire la tratament.

Programează-te acum la Gauss Clinics pentru scintigrafie renală.

De ce este important sa cunosti aceste simptome

Secțiunea interactivă: Știați că…?

…1/5 din sângele pompat de inimă este filtrat la fiecare minut de către rinichi, pentru a elimina produșii toxici prin urină? (22% din debitul cardiac)

…Tot sângele din organism se filtrează la fiecare 30 de minute?

…La nivelul rinichilor se regăsesc aproximativ un total de 1 milion de nefroni?

…Afecțiunile rinichilor și ale tractului urinar sunt responsabile de aproximativ 830.000 de morți anual?

…13 milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de injurie renală acută? (85% dintre aceștia locuiesc în țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare)?

…Se estimează că o populație de 850 milioane suferă de un grad de afectare renală la nivel global?

…Diabetul și hipertensiunea însumează împreună un procent de 72% în rândul pacienților cu stadiu terminal de boală renală cronică?

…La fiecare 14 secunde, o persoană este înregistrată pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi?

…Costurile de dializă și transplant renal reprezintă aproximativ 2-3% din bugetul anual alocat pentru sănătate în țările dezvoltate?

…2.6 milioane de oameni au beneficiat de dializă și transplant renal la nivel global  în ultimul an, și se estimează o creștere de până la 5.4 milioane până în anul 2030?

Cum monitorizăm sănătatea rinichilor noștri. Scintigrafia renală

1 din 10 români suferă de o afecțiune cronică a rinichilor

Rinichii sunt niște organe vitale, cu rol esențial în detoxifierea întregului organism.
Cele mai recente statistici arată că 1 din 10 români are o formă sau alta de afecțiune renală cronică. În plus, bolile rinichilor sunt de multe ori „tăcute” și sunt asociate altor patologii ca: afecțiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, obezitatea sau hipertensiunea arterială.
În cazul în care observați umflarea picioarelor sau a mânilor, dureri de spate de o parte și de alta a coloanei, urinări frecvente, modificări ale culorii urinei, greață sau scăderea poftei de mâncare, aveți primele semne care indică posibilitatea unei afecțiuni legate de sănătatea rinichilor.

Cum depistați funcționalitatea și sănătatea rinichilor

Un rol extrem de important în analiza exactă a sănătății rinichilor îl are scintigrafia renală. Prin acest tip de investigație imagistică modernă, rinichii sunt scanați pentru a depista funcționalitatea lor, prin administrarea intravenoasă a unui radiotrasor specific.
Așadar, o scintigrafie renală oferă informații valoroase despre:

  • Procentul de funcționare a rinichilor;
  • Forma lor;
  • Funcția lor de filtrare;
  • Prezența unor obstrucții sau anomalii vasculare.

În funcție de rezultatele scintigrafiei renale și diagnosticul pus, medicul poate lua decizii importante despre planul de tratament sau intervenție asupra unui rinichi, inclusiv despre posibilitatea de a-l salva sau necesitatea de a-l scoate.

Ce afecțiuni ale rinichilor poate depista o scintigrafie renală

Cu ajutorul scintigrafiei renale, se pot depista afecțiuni ale rinichilor, cum ar fi:

  • Boli determinate de diverse obstrucții în eliminarea normală a urinei – hidronefroza, sindromul de joncțiune pielo-ureterală, nefropatiile obstructive;
  • Infecțiile urinare repetate – ce pot determina pierderea structurii rinichiului şi formarea de abcese;
  • Insuficiența renală – care pune în pericol funcționalitatea normală a rinichilor (parțial sau complet);
  • Pielonefrita – una dintre cele mai des întâlnite infecții ale tractului urinar superior, ce apare deseori la copii cu vârsta de 2-3 ani și afectează unul dintre rinichi;
  • Anomalii ale rinichilor – aplazia renală (lipsa unuia dintre rinichi), rinichiul dublu pielocaliceal (prezenţa unui rinichi cu două sisteme pielocaliceale separate), rinichiul în potcoavă;
  • Evaluarea rinichiului post chirurgical (după diverse intervenții chirurgicale asociate rinichilor, pentru a observa procesul de vindecare a cicatricilor etc.);
  • Evaluarea donatorului în cazul unui transplant renal (pentru a analiza dacă donatorul poate trăi cu un singur rinichi).

Scintigrafia renală la copii

Multe dintre bolile și afecțiunile renale amintite apar în cazul copiilor – mai ales la nou-născuți și sugari. Fie că este vorba despre o dezvoltare incorectă a rinichilor (malformații), fie că este vorba despre diverse boli ereditare sau despre infecții care le afectează buna funcționare, copiii sunt predispuși multor probleme de tip renal, ce pot fi depistate în deplină siguranță cu ajutorul scintigrafiei.

Pregătirea pentru scintigrafia renală

Pregătirea pentru investigația de tip scintigrafic nu presupune disconfort: pacienții pot să mănânce normal și nu au niciun fel de restricție în acest sens.

  • Înainte de examinare, li se solicită consumul de până la 500 ml de lichid, pentru ca radiotrasorul să circule eficient în corp;
  • Pe masa aparatului, e important ca vezica să fie golită, investigația în sine având o durată de maximum 30 de minute;
  • În cazul copiilor foarte mici care au nevoie de scintigrafie renală, recomandăm ca aceștia să nu doarmă înainte de a veni la clinică, pentru a fi suficient de obosiți în timpul investigației, încât să poată sta nemișcați pe parcursul scanării.

Tipuri de scintigrafie renală

  • Scintigrafia renală statică oferă informații despre aspectul general al rinichilor (forma și dimensiunea lor). Este extrem de utilă în cazul pacienților care au suferit intervenții chirurgicale pe rinichi sau chisturi.
  • Scintigrafia renală dinamică permite observații despre funcționalitatea rinichilor.
    • Scintigrafia renală dinamică cu diuretic analizează eliminarea urinei din rinichi pentru a depista eventuale obstrucții ale ureterelor (contra-indicat în cazul pacienților cu pietre la rinichi);
    • Scintigrafia renală cu antihipertensiv (test farmacologic) este recomandată mai ales în cazul pacienților cu hipertensiune arterială, pentru a elimina orice erori determinate de medicamentația care însoțește în general acest tip de afecțiune.

Beneficii ale scintigrafiei renale

La fel ca în cazul oricărui tip de scintigrafie, cea renală este o metodă sigură, non-invazivă și rapidă, care depistează cu acuratețe bolile asociate rinichilor.
Iată și alte câteva beneficii esențiale.

  • Pacientul este însoțit pe tot parcursul investigației – mai ales în cazul copiilor, acest lucru reduce disconfortul din timpul examinării;
  • Timpul de așteptare a rezultatelor este minim – rezultatele sunt oferite și interpretate în aceeași zi;
  • Disconfortul auditiv este drastic redus – fără zgomote puternice la care pacientul să fie expus în timpul scanării;
  • Informaţiile primite includ şi detalii despre funcţionarea organelor, nu doar despre aspectul lor;
  • Radiotrasorul nu folosește o substanță care să genereze efecte adverse.

***
Scintigrafia renală este o tehnică eficientă și precisă, care permite obținerea unor informații legate de rinichi, pe care nicio altă metodă imagistică nu le poate oferi.
Solicitați o programare astăzi. 0754.561.945

×