Investigații imagistice: diferențele dintre Scintigrafie, RMN si CT

Metode imagistice moderne si caracteristicile diferentiatoare

În cazul în care medicul suspectează prezența unei boli, e nevoie de investigații imagistice amănunțite, în lipsa cărora nu poate fi pus un diagnostic corect.

Câteva dintre cele mai cunoscute metode imagistice avansate, realizate numai la recomandarea medicului, sunt CT (computer tomograf), RMN (rezonanța magnetică nucleară) și scintigrafia (imagistică nucleară cu radioizotopi). În multe cazuri, o combinație dintre CT/ RMN și scintigrafie este indicată, pentru a avea informații precise despre stadiul și răspandirea bolii în organism.

Iată ce presupun cele trei tipuri de investigații, pe scurt, și care sunt principalele diferențe dintre ele.

CT (computer tomograf)

CT este o metodă iradiantă, care funcționează pe bază de raze X (radiație electromagnetică). Este o procedură simplă, rapidă și nedureroasă, care poate fi folosită pentru a obține imagini ale oricărei părți din corpul uman, de la nivel cerebral până la extremități.

  • detectează de la fracturi osoase până la calcificări, hemoragii, accidente vasculare cerebrale, hernii de disc etc.
  • folosește o substanță de contrast pe bază de iod
  • necesită realizarea unor analize în prealabil (uree și creatinină)
  • este contraindicată femeilor însărcinate, pacienților cu insuficiență renală și celor cu reacții alergice la substanța de contrast.

RMN (rezonanța magnetică nucleară)

RMN este o examinare care folosește unde electromagnetice, magneți de mare putere și un computer ultraperformant pentru a obține imagini detaliate ale unor secțiuni din corpul omenesc. De multe ori, este recomandat în detrimentul CT, nefolosindu-se de radiații și fiind o investigație mai precisă în cazul țesuturilor moi din organism.

  • este indicat în patologia cerebrală, a coloanei vertebrale, musculoscheletală sau abdomino-pelvină
  • presupune îndepărtarea oricăror obiecte metalice (bijuterii, chei, agrafe, aparate auditive etc.)
  • este contraindicat în cazul femeilor aflate în primul trimestru de sarcină, persoanelor care au un implant cardiac (stent sau pacemaker) sau fragmente metalice în corp (proteze), precum și celor care au suferit recent o investigație chirurgicală
  • poate pune probleme în cazul persoanelor supraponderale sau celor sensibile la spațiile închise (claustrofobe) și la zgomotele puternice ale aparatului.

Scintigrafia

Scintigrafia este o formă modernă de imagistică ce presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic, specific organului a cărui examinare este dorită și, ulterior, scanarea corpului pacientului, pentru a obține informații despre zonele de interes.

Mai multe informații despre radiațiile emise și radioizotopii utilizați în medicină nucleară, găsiți aici.

Iată ce ar trebui să știi despre scintigrafie:

  • Este o examinare non-invazivă și sigură

Nu doare, nu produce reacții adverse, nu presupune riscuri, nu expune pacientul la zgomote puternice (ca în cazul RMN-ului, de exemplu).

  • Timpul de așteptare a rezultatelor este minim

Timpul este esențial în tratarea unor afecțiuni grave, cum ar fi cele oncologice. De aceea, ne asigurăm că pleci acasă cu rezultatul în aproximativ 2-4 ore de când pășești în Gauss Clinics. În cazul celorlalte investigații, rezultatul este primit în general după minimum 7 zile.

  • Identifică de la fracturi și infecții ale protezelor până la afecțiuni oncologice grave

În combinație cu o altă examinare (CT/ RMN) sau ca investigație principală, scintigrafia depistează cu acuratețe cele mai diverse afecțiuni: infecții ale protezelor, leziuni a căror sursă nu e identificată, cauze ale fracturilor osoase care nu se mai vindecă, osteom osteoid (tumoră benignă a osului), afecțiuni oncologice și determinări secundare ale acestora (metastaze) etc.

În cazul afecțiunilor oncologice reprezintă examinarea „gold-standard” realizată pentru screeningul pacienților. De multe ori, scintigrafia poate depista o afecțiune, înainte ca aceasta să devină vizbilă pe CT, RMN, sau radiografie, deoarece modificările metabolice (de funcție) care preced modificările anatomice în orice boală, pot fi depistate doar prin scintigrafie.

  • Are un cost mai mic

Scintigrafia este accesibilă financiar, spre deosebire de alte investigații laborioase, care presupun și un cost pe măsură.

  • Poate să fie efectuată de mai multe categorii de pacienți

Scintigrafia este o examinare mult mai permisivă. Poate fi făcută fără probleme atât de pacienții supraponderali (aparatul susține o greutate de până la 180 de kg), cât și de cei care suferă de claustrofobie sau care prezintă fragmente metalice în corp (proteze, stimulatoare cardiace, stenturi etc.).

  • Nu necesită o pregătire specială în prealabil

În afară de biletul de trimitere sau dosarul complet de investigații anterioare (dacă este cazul), nu este nevoie de realizarea altor analize în prealabil.

  • Poate fi efectuată mai des

Spre deosebire de o metodă iradiantă ca CT-ul, scintigrafia poate fi realizată cu o mai mare frecvență, fără niciun fel de probleme. În cazul pacienților diagnosticați cu cancer, este chiar recomandată repetarea investigației la 6 luni, pentru a monitoriza evoluția acestuia.

  • Este singura investigație care oferă informații despre întregul sistem osos

Scintigrafia este singura investigație care permite vizualizarea întregului sistem osos, din cap până în picioare. Se dovedește extrem de eficientă pentru a vedea întinderea metastazelor în corp și prezența lor și la organe mai îndepărtate decât cele în care se află tumora primară. Iată aici cum se desfășoară o scintigrafie osoasă whole body.

  • Este singura investigație care oferă detalii și despre funcția organelor, nu doar despre aspectul lor

Scintigrafia depistează mult mai bine funcționalitatea osului și identifică foarte clar tumori sau infecții osoase. Poate depista fracturi de dimensiuni mici cauzate de metastaze, și poate depista acele leziuni osoase care afectează chiar și numai 5% din os (poate identifica metastaze cu 2-18 luni mai devreme față de radiografiile convenționale).

  • Este investigația cea mai potrivită pentru stadializarea corectă a bolii

În cazul afecțiunilor oncologice, scintigrafia este recomandată în general pentru stadializarea cât mai exactă a bolii.

  • Pacientul nu mai este singur în camera de investigație

Spre deoseobire de celelalte tipuri de investigații, care presupun izolarea pacientului în camera de examinare, în cazul scintigrafiei ești permanent însoțit.

  • Radiotrasorul nu folosește o substanță care să genereze efecte adverse

CT-ul și RMN-ul folosesc substanțe de contrast care pot genera efecte adverse pacienților – de la stări neplăcute până la alergii severe. Radiotrasorul specific scintigrafiei nu determină reacții alergice.

***

Medicul este cel care decide dacă un anumit tip de investigație este preferabil altuia, în funcție de fiecare caz și de afecțiunea suspectată, luând în considerare avantajele și dezavantajele acestora, precum și statusul pacientului. Cazurile complexe pot beneficia însă chiar de o combinație a mai multor tipuri de investigații realizate în paralel, pentru un diagnostic cât mai corect și un plan de tratament eficient.

De obicei, scintigrafia vine ca o examinare de mare acuratețe, care completează metodele imagistice clasice, precum CT-ul și RMN-ul.

Telefon programări: 0754 561 945.

Scintigrafia miocardică în cazul evaluării pacienților cu by pass și stent

Cât % din inima ta funcționează?
a) 50% b) 95% c) 20%
La Gauss Clinics afli răspunsul

Bolile coronariene. Ce sunt și de ce apar?

Boala coronariană este cea mai frecventă boală cardiacă. Această afecțiune se manifestă ca urmare a incapacității vaselor coronare de a asigura aportul constant de sânge și oxigen necesar pentru funcționarea corectă a inimii.

Cel mai frecvent, boala coronariană apare ca urmare a depunerii plăcilor de aterom – formate prin depozitarea grăsimilor(colesterolului) la nivelul vaselor care irigă inima. Acestea duc la îngustarea și blocarea pereților arterelor, caz în care putem să ne confruntăm cu episoade cardiace grave, cum ar fi infarctul miocardic și chiar stopul cardiac, ambele putând evolua cu deces.

Tratamentul bolilor coronariene. Angioplastie versus stent versus by-pass coronarian

În funcție de modul de manifestare, de momentul depistării, de gravitatea simptomelor și de gradul de îngustare a arterelor coronare, există mai multe modalități de tratament în cazul bolilor coronariene.

Angioplastia cu balonaș și stent

Angioplastia și implantarea de stent sunt două proceduri minim-invazive, practicate de cardiologi intervenționiști. Acestea se realizează în continuarea procedurii de coronarografie, prin care se pătrunde cu un cateter la nivelul arterelor coronare, pentru evaluarea și restabilirea fluxului sangvin normal al mușchiului inimii.

Angioplastia cu balonaș presupune dilatarea vasului care manifestă leziuni, printr-un balon special. De cele mai multe ori însă, acestei proceduri îi urmează implantarea unui stent, adică a unui tub de mici dimensiuni care se introduce în interiorul vasului de sânge îngustat. Stenturile sunt de două tipuri – metalice și farmacologic-active (recomandate de obicei în special pacienților tineri sau celor diabetici, datorită timpului de viață îndelungat și a capacității superioare de a face față unor eventuale obstrucții).

Angioplastia cu stent se poate realiza atât în cadrul tratamentului intervențional în acut – când se realizează o coronarografie de urgență pentru pacienții cu sindrom coronarian acut (cei care se prezintă cu infarct) –, cât și la o coronarografie electivă, pentru tratamentul pacienților cu angină pectorală (durere în piept), ischemie și probabilitate crescută de boală coronariană.

În general, dacă e nevoie de mai mult de 2-3 stenturi sau dacă avem de-a face cu leziuni de pe arterele coronare care nu se pretează pentru a fi stentate, pacientul capătă indicație de by-pass.

Operația de by-pass coronarian

By-pass-ul coronarian este o procedură complexă, o tehnică de revascularizare a miocardului cu potențial de refacere, care presupune operația pe cord deschis și care este realizată de către chirurgi cardiovasculari. Aceasta are rolul de a face o cale accesorie pentru fluxul sangvin, prin recoltarea unei artere sănătoase dintr-o altă parte a corpului pacientului (de obicei, arterele mamare) și grefarea acesteia pe artera bolnavă. Chiar și vasul nou relocat poate, la rândul lui, să primească stent, dacă se înfundă în timp.

Scintigrafia miocardică și rolul acesteia în evaluarea by-pass, stent sau angioplastie

Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică non-invazivă, care oferă claritate în ce privește viabilitatea și perfuzia mușchiului inimii. Aceasta presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic (99mTc-Mibi) și apoi scanarea zonei de interes (în acest caz, a zonei miocardului), pentru a depista eventuale anomalii.

Se recomandă de obicei realizarea a două tipuri diferite de scintigrafie miocardică, în următoarea ordine:

  • de stres (care poate fi indus farmacologic – prin injectare – sau prin efort – cu test pe bandă rulantă –, în funcție de statusul fiecărui pacient în parte și exclusiv la recomandarea medicului cardiolog);
  • de repaus.

Atunci când vorbim despre pacienți cunoscuți ca având leziuni coronariene – deci care au deja unul sau mai multe stenturi implantate, fie primite în regim de urgență, fie instrumentate la timp, sau care au trecut printr-un by-pass –, este nevoie de evaluări periodice.

Există două tipuri de situații când scintigrafia miocardică se poate dovedi utilă, în cazul acestor pacienți:

  • Starea pacientului este bună și nu prezintă semne de înrăutățire – este trimis la o evaluare non-invazivă ca scintigrafia miocardică, pentru verificare. Dacă lucrurile se prezintă bine și în urma scintigrafiei, atunci se repetă examenul scintigrafic o dată la 2 ani.
  • Starea pacientului se înrăutățește – pacientul prezintă durere, semne de oboseală etc. – este, de obicei, trimis la coronarogafie, care are rolul să constate dacă vasul sau stentul s-a închis între timp. Dar pentru a decide dacă merită (re)intervenit sau nu – deci pentru a vedea viabilitatea miocardului care e deservit de vasul respectiv și cât de extinse sunt leziunile –, doar o analiză ca scintigrafia miocardică poate arăta cu acuratețe. De exemplu, în cazul în care medicul specialist constată că miocardul nu mai este viabil (s-a transformat în cicatrice) și nu mai merită riscul intervențional, se optează pentru tratamentul medicamentos maximal.

Scintigrafia miocardică este, în cazul pacienților cu stenturi sau cu by-pass, o metodă eficientă pentru a li se recomanda tratamentul și pașii de intervenție cei mai potriviți.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii. Telefon programări: 0754 561 945.

Scintigrafia miocardică de repaus

Una dintre investigațiile imagistice importante în depistarea și diagnosticarea precisă a bolilor cardiovasculare este scintigrafia miocardică.

Acest tip de examinare este unul modern, sigur și non-invaziv, presupunând administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes (în acest caz, a miocardului), pentru a afla informații despre viabilitatea și perfuzia mușchiului inimii.

Scintigrafia miocardică este de două tipuri: scintigrafie miocardică de stres (care, la rândul ei, este de stres farmacologic și de efort) și scintigrafie miocardică de repaus.

De obicei, se recomandă realizarea ambelor investigații, în succesiunea stres și apoi repaus. Dacă am detaliat aici ce presupune scintigrafia miocardică de stres, povestim în continuare despre procesul de realizare a scintigrafiei miocardice de repaus.

Scintigrafia miocardică de repaus

Scintigrafia miocardică se face, în general, a doua zi după ce a fost făcută cea de stres (excepție făcând cazurile speciale, în care cele două tipuri de scintigrafie se pot face și în aceeași zi, la o distanță recomandată de cel puțin 3 ore una față de cealaltă).

Ea presupune o injecție cu un radiotrasor, după care:

  • se consumă alimente și lichide cum ar fi: lapte, iaurt, cacao;
  • urmează etapa de excreție biliară (evacuarea veziculei), care se produce ca urmare a consumului de alimente, importantă pentru diminuarea imaginilor de background.
  • se trece la achiziționarea de imagini scintigrafice la maximum 15 minute de la injectare;
  • se compară ulterior rezultatele scintigrafiei de repaus cu cele ale scintigrafiei de stres farmacologic sau de efort, după caz;
  • se interpretează rezultatele, pe care, la Gauss Clinics, pacientul le primește în aceeași zi în care se efectuează scintigrafia de repaus.

Afecțiuni depistate cu ajutorul scintigrafiei miocardice

Câteva dintre informațiile legate de diagnosticele obținute cu ajutorul scintigrafiei miocardice sunt:

  • ischemia miocardică – mușchiul inimii nu primește suficient sânge, ca urmare a unei artere care s-a îngustat sau care este complet blocată;
  • insuficiență cardiacă;
  • angina pectorală (numită și angor) – o formă de manifestare a bolii cardiace ischemice, caracterizată de durere în piept, ce apare la efort sau stres emoțional și dispare la încetarea acestuia sau administrarea de Nitroglicerină sublingual; în forma sa mai severă- angină instabilă- poate apărea oricând, și poate să dureze chiar și după încetarea efortului.
  • cardiopatia ischemică (și formele severe ale acesteia, inclusiv infarctul miocardic) – afecțiune a miocardului produsă de îngustarea sau blocarea completă a arterelor coronare;
  • cicatricile miocardice – apar în urma unui infarct miocardic și cresc semnificativ riscul de aritmii cardiace care pot pune în pericol viața pacientului;
  • viabilitatea mușchiului miocardic: se referă la potențialul de refacere al mușchiului inimiii afectat, în urma tehnicilor chirurgicale de revascularizare.
  • depistarea riscului de infarct – în cazul pacienților care urmează să fie supuși unor intervenții chirurgicale ample și a căror inimă poate ceda în timpul operației.

Cea mai importantă și mai utilă  indicație a scintigrafiei miocardice rămâne stratificarea riscului de infarct, care contribuie la un management eficient al pacientului.

Pregătirea pentru scintigrafia miocardică

Pregătirea pentru scintigrafia miocardică nu presupune disconfort. Există, însă, câteva recomandări – pe care medicul cardiolog le va adapta cazului dumneavoastră specific –, cum ar fi:

  • renunțarea la medicamentele beta-blocante (care încetinesc ritmul inimii) – în general cu 24 de ore înainte de examinarea scintigrafică (și doar pentru pacienții care nu prezintă risc de a intra în fibrilație atrială). Pentru cei care nu pot întrerupe medicamentația specifică din cauza riscului de complicații, se recomandă scintigrafia de stres farmacologic (în cazul căreia medicamentația nu mai interferează cu rezultatul final al scintigrafiei);
  • aducerea medicamentației personale în clinică, pentru a putea fi administrată imediat după realizarea investigației scintigrafice;
  • purtarea unor haine lejere, în care să vă simțiți confortabil – în cazul testului de efort;
  • servirea unui mic-dejun ușor în dimineața zilei în care se realizează scintigrafia miocardică;
  • aducerea la clinică a tipului de lapte preferat – pentru a-l consuma la 10 minute după injectarea cu radiofarmaceutic, în vederea golirii veziculei biliare;
  • evitarea consumului de cafea sau de substanțe excitante, cum ar fi băuturile energizante, ceaiul negru sau alcoolul.

Beneficiile scintigrafiei miocardice

  • Este o procedură minim-invazivă și nedureroasă

Aparatul cu care se captează imagini se rotește în jurul dvs. fără a vă atinge. Nu simțiți niciun disconfort.

  • Substanța radiofarmaceutică administrată nu presupune riscuri

Aceasta nu provoacă alergii sau alte efecte adverse. Mai multe despre siguranța substanței radiofarmaceutice găsiți aici.

  • Aduce informații extrem de valoroase pentru medicul cardiolog

Pe baza informațiilor oferite de scintigrafia miocardică, medicul cardiolog poate lua decizii medicale importante: de la prescrierea anumitor tratamente medicamentoase specifice până la necesitatea unor intervenții chirurgicale mai ample.

  • Este o investigație confortabilă

Nu sunteți expus zgomotelor puternice. În plus, sunteți însoțit de specialiștii noștri, pe tot parcursul examinării.

  • Rezultatele sunt obținute și interpretate în aceeași zi, în decurs de câteva ore

Investigația este rapidă, iar timpul de așteptare a rezultatelor este minim.

  • Oferă informații care vin în completarea altor examinări imagistice

Scintigrafia miocardică clarifică sau oferă informații suplimentare despre severitatea anumitor afecțiuni de tip cardiac, fiind un instrument cu rol diagnostic, dar și prognostic. În anumite cazuri, rezultatele scintigrafiei miocardice indică realizarea sau, dimpotrivă, evitarea altor tipuri de investigații imagistice, cum ar fi coronarografia.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii.

Telefon programări: 0754 561 945.

Scintigrafia miocardică după un infarct

Ce este infarctul și când se produce

Infarctul miocardic continuă să fie, în România, una dintre principalele cauze ale mortalității. Mai mult, vârsta la care se poate produce un infarct scade alarmant, mulți tineri de 25 până la 45 de ani prezentându-se de urgență cu simptomele unui astfel de eveniment cardiac sever.

Dar ce este, de fapt, infarctul miocardic? Acesta se produce odată cu întreruperea fluxului sangvin, și prin urmare – a oxigenării, la nivelul mușchiului inimii, ca urmare a unui blocaj la una sau mai multe artere coronare, rezultat din depunderea de-a lungul mai multor ani, a plăcilor de colesterol, numite ateroame. Prin urmare, sistarea oxigenarii (ischemia) la nivelul miocardului produce apoptoză celulară (moartea celulelor mușchiului inimii).

Inițial, în absența oxigenării adecvate, miocardul se va adapta prin reducerea regională a contractilității  (hipokinezie sau akinezie) și schimbări metabolice ( folosirea glucozei ca și substrat energetic principal-metabolism anaerobic) , proces denumit “hibernare”. Important este faptul că miocardul aflat în “hibernare” își poate recăpăta funcția odată cu restaurarea debitului de vascularizare regional.

Ischemia netratată sau neidentificată la timp, poate conduce la evenimente cardiace nefavorabile și complicații precum infarctul miocardic.

Studii recente arată și că 1 din 5 pacienți supraviețuitori ai unui infarct pot suferi un alt eveniment cardiac în următorul an.

Factori de risc și simptome asociate cu infarctul miocardic

Cea mai comună manifestare a infarctului miocardic este durerea puternică în piept (durere retrosternală) care poate radia în mandibulă, umăr sau chiar brațe, poate dura de la 10-15 minute până la câteva ore și poate fi intermitentă sau continuă.

De asemenea, pacientul poate manifesta unul sau mai multe dintre simptomele următoare:

  • Transpirații excesive
  • Dificultăți în respirație (dispnee)
  • Oboseală extremă
  • Palpitații puternice (cauzate de aritmii)
  • Disconfort abdominal
  • Senzație de leșin
  • Greață
  • Amețeală ș.a.

Pentru fiecare pacient există manifestări specifice, iar, în anumite cazuri, infarctul poate să apară neînsoțit de durerile tipice de la nivelul pieptului, ceea ce îl face mai dificil de recunoscut (cum este cazul diabeticilor, de exemplu).

Pe lângă factorii de risc nemodificabili – asociați cu moștenirea genetică, sexul și vârsta –, există și alți factori care contribuie la apariția infarctului, cum ar fi:

  • Fumatul
  • Un stil de viață stresant
  • Un regim alimentar bogat în grăsimi naturale
  • Diabetul (de tip I și II)
  • Obezitatea
  • Sedentarismul
  • Dislipidemiile (prezența colesterolului în sânge) etc.

Toate acestea pot fi prevenite și ținute sub control printr-un stil de viață sănătos. Pentru supraviețuitorii unui episod cardiac ca infarctul, devine o chestiune vitală ca aceștia să respecte indicațiile medicului și să mențină un stil de viață adecvat.

Tratamentul imediat al infarctului – o prioritate pentru salvarea inimii

În momentul în care pacientul suspectează un infarct, este absolut necesar să se prezinte de urgență la cel mai apropiat spital pentru a primi ajutor medical specializat.

Cel mai frecvent, odată diagnosticat infarctul, se intervine fie prin tratament intervențional în acut (implantarea de stent prin coronarografia de urgență), fie prin tromboliză (tratament medicamentos cu rolul de a dizolva cheagurile de sânge care blochează circulația).

În funcție de gravitatea stenozei (îngustarea vasului), se poate ajunge până la by-pass coronarian de urgență, o intervenție chirurgicală pe cord deschis, ce implică recoltarea unei artere sănătoase dintr-o altă parte a corpului pacientului care este grefată pe artera bolnavă.

Scintigrafia miocardică în evaluarea post-infarct

Ceea ce se întâmplă după tratamentul unui infarct este la fel de important pentru sănătatea pe termen lung a pacientului și pentru prevenirea altor episoade similare.

Cel mai frecvent, realizarea unei scintigrafii miocardice este recomandată nu mai devreme de șase săptămâni de la tratarea infarctului (pentru a evita supra-aprecierea salvajului miocardic). Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică modernă, non-invazivă, care oferă claritate în ce privește viabilitatea și perfuzia mușchiului inimii. Aceasta presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes (în acest caz, a zonei miocardului), pentru a depista eventuale anomalii.

Scintigrafia miocardică este două tipuri: de repaus și de stres (care poate fi indus farmacologic sau prin test de efort pe bandă rulantă, în funcție de statusul pacientului).

Indicații ale scintigrafiei miocardice post-infarct:

  • Pentru a aprecia întinderea reală a infarctului

Scintigrafia miocardică este utilă pentru a aprecia corect extinderea leziunilor produse de infarct și pentru a observa dacă s-a reușit recuperarea integrală sau dacă există zone cu cicatrici.

  • Pentru a depista dacă mai există și alte vase afectate de ischemie

În cazul unei intervenții de coronarografie de urgență, întotdeauna se intervine pentru detectarea și instrumentarea vasului direct răspunzător de infarct, deoarece este importantă intervenția imediată și menținerea pacientului în viață. Abia ulterior se fac investigații pentru a depista ce alte vase au fost, de asemenea, afectate ca urmare a infarctului. Scintigrafia miocardică contribuie la identificarea acestora.

  • Pentru a aprecia capacitatea de efort post-infarct

Capacitatea de efort post-infarct este un factor de prognostic pentru recuperarea pacientului. Aceasta se apreciază numai prin scintigrafie miocardică de stres prin test de efort pe bandă rulantă, deci numai dacă pacientul poate susține acest test și nu are probleme ortopedice sau alte dizabilități și restricții.

Investigația de scintigrafie miocardică poate fi făcută și mai târziu de 6 săptămâni de la infarct. Aceasta nu agravează, nu interferează cu medicamentația după infarct și nu destabilizează în niciun fel zona afectată. În general, se recomandă repetarea scintigrafiei la o perioadă de 2 ani, în cazul pacienților cu o evoluție pozitivă și stabilă, care au fost deja instrumentați (fie cu stenturi sau cu by-pass) în urma unui infarct.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii.

Telefon programări: 0754 561 945.

Hidronefroza și scintigrafia renală

Odată cu utilizarea tot mai mare a ecografiei, dilatarea sistemului pielocaliceal (hidronefroză, HN) sau ureteral (hidroureteronefroză, HUN) este cea mai frecventă anomalie a tractului urinar detectată în uter sau după naștere.

Cauzele hidronefrozei:

Cauzele frecvente ale hidronefrozei și hidroureteronefrozei congenitale includ refluxul vezico-uretero-renal (RVU), stenoza joncțiunii pielo-ureterale, stenoza joncțiunii uretero-vezicale, valva uretrală posterioară (PUV), ureterul ectopic cu sau fără duplicație, ureterocelul ectopic și dilatație primară non-obstructivă.

Nou-născuții și preșcolarii de obicei sunt asimptomatici sau prezintă foarte puține simptome.

Copii mai mari care prezintă cazuri clinice moderate spre severe pot acuza: durere în flancuri (laterale) sau abdominale, hematurie (sânge în urină).

Tot acești copii sunt mai susceptibili în a dezvolta infecții de tract urinar, care se manifestă prin următoarele semne și simptome:

-senzația persistentă de a urina

-durere în abdomenul inferior în timpul urinării

-urină de culoare roșie (prezența hematuriei) sau tulbure

-dureri de spate sau în părțile laterale

-febră

-vărsături

Ce înseamnă hidronefroza?

Hidronefroză (HN) și hidroureteronefroză (HUN): acești termeni denotă dilatarea sistemului pielocaliceal și respectiv a sistemului pielocaliceal și a ureterului, care poate fi sau nu datorată obstrucției.

Obstrucție a joncțiunii pielo-ureterale : De obicei se referă la obstrucția parțială a joncțiunii pielo-ureterale datorită îngustării intrinseci sau compresiei extrinseci de către un vas de trecere. Obstrucția completă a ureterului proximal în timpul dezvoltării fetale duce la rinichi nefuncțional.

Obstrucție a joncțiunii ureterovezicale: se referă de obicei la obstrucția parțială și se datorează îngustării ureterului distal, duplicării cu ureterocel ectopic sau inserției ectopice a ureterului.

Obstrucție acută: Această afecțiune apare de obicei la copiii mai mari, manifestată prin apariția bruscă a durerii severe de flanc/ abdominale asociate cu greață/ vărsături (criza Dietl). Aceste episoade sunt adesea recurente și se datorează de obicei obstrucției intermitente fără calculi urinari. Nefrolitiaza este mai puțin frecventă la copii, dar poate provoca obstrucție acută a tractului urinar.

Acțiuni:

Cursul natural al hidronefrozei / hidroureteronefrozei la sugari și copii este variabil. La unii pacienți, hidronefroza / hidroureteronefroza se îmbunătățește sau se rezolvă complet, dar la alții aceasta rămâne staționară sau se agravează treptat și, în funcție de cauza de bază și fără intervenție chirurgicală în timp util, poate duce la pierderea silențioasă a funcției renale sau episoade recurente de durere abdominală/ flanc.

Prin urmare, scopul evaluării imagistice prin SCINTIGRAFIA RENALĂ a acestor sugari și copii ar trebui să fie identificarea rinichilor cu risc de pierdere a funcției și prevenirea pierderii funcției prin intervenție chirurgicală în timp util.

La Gauss Clinics efectuăm scintigrafii renale începând cu vârsta de 3 săptămâni, având o experiență de mii de investigații în acest domeniu.

Scintigrafia renală dinamică convențională (DTPA) este o investigație non-invazivă ce oferă informații despre funcția rinichiului afectat și completează constatările ecografice.

Indicații clinice pentru scintigrafia renală:

– Evaluarea inițială a funcției renale și a drenajului cu diagnostic ecografic de hidronefroză / hidroureteronefroză și cistouretrografie care să demonstreze fie că nu există dovezi ale RVU, fie constatări sugestive de reflux coexistent și obstrucție la nivelul joncțiunii pieloureterale

– Examinări seriale de urmărire la pacienții cu un studiu inițial neconcludent pentru a detecta modificări ale funcției renale sau agravarea progresivă a drenajului postdiureză în încercarea de a detecta rinichii cu risc de pierdere a funcției

– Pacienți cu dureri abdominale recurente și hidronefroză, pentru a diagnostica obstrucția la nivelul joncțiunii pielo-ureterale intermitentă ca fiind cauza simptomelor

– Evaluarea funcției renale și a drenajului postdiuretic după intervenții chirurgicale.

Scintigrafia renală cu diuretic este un test sigur și disponibil pe scară largă care, pe lângă evaluarea funcției renale, permite evaluarea amplorii și tiparului de clearance (capacitatea de extracție a radiofarmaceuticului din sistemul circulator) al radiofarmaceuticului din tractul urinar dilatat sub diureză ridicată.

Scintigrafia renală cu furosemid se efectuează la Gauss Clinics ca o procedură standard pentru investigarea și diagnosticarea dilatației tractului urinar superior și pentru urmărirea pacienților cu hidronefroză.

La Gauss Clinics – “scintigrafie astăzi”, scintigrafia renală dinamică cu diuretic este metodă aleasă pentru diferențierea unui sistem urinar neobstrucționat dilatat de o adevărată stenoză și contribuie la gestionarea pacienților cu hidronefroză prin evaluarea atât a fluxului urinar, cât și a funcției renale.

Rezultatele scintigrafiei renale diuretice cu furosemid sunt dependente de mai mulți factori fiziologici, anatomici, mecanici și tehnici, inclusiv funcția rinichiului afectat, capacitatea și conformitatea sistemului dilatat, starea de hidratare a pacientului, plenitudinea vezicii urinare, doza de furosemid, timpul de injectare a furosemidului în raport cu injectarea radiofarmaceuticului și selectarea regiunilor de interes pentru generarea curbelor timp-activitate.

Discută cu medicul specialist. Timpul este esențial când în joc este sănătatea copiilor.

Scintigrafie astăzi – Telefon programări: 0754 561 945.


Bibliografie:
– Medscape: “Hydronephrosis and Hydroureter” – Dennis G Lusaya, MD Associate Professor II, Edgar V Lerma, MD, FACP, Francisco Talavera, PharmD, PhD, Bradley Fields Schwartz, DO, FACS , Richard A Santucci, MD, FACS, 2020
– The SNMMI and EANM Procedural Guidelines for Diuresis Renography in Infants and Children – Massoud Majd, Zvi Bar-Sever, Ana Isabel Santos and Diego De Palma -Journal of Nuclear Medicine October 2018, 59 (10) 1636-1640
– SNMMI Procedure Standard/EANM Practice Guideline for Diuretic Renal Scintigraphy in Adults With Suspected Upper Urinary Tract Obstruction 1.0 – Andrew T. Taylor, MD, David C. Brandon, MD, Diego de Palma, MD, M. Donald Blaufox, MD, PhD, Emmanuel Durand, MD, PhD, Belkis Erbas, MD, Sandra F. Grant, CNMT, Andrew J.W. Hilson, MB, MSc, FRCP, and Anni Morsing, MD, PhD, DMSc – 2 –
Semin Nucl Med. 2018 Jul; 48(4): 377–390.

Scintigrafia miocardică în diagnosticul ischemiei cardiace

Ce este ischemia cardiacă?

Ischemia cardiacă este fenomenul care se manifestă prin reducerea cantității de sânge (și, implicit, de oxigen) care ajunge la mușchiul inimii (miocard). Acest lucru se întâmplă ca urmare a depunerilor de plăci de colesterol, care blochează astfel arterele inimii (arterele coronare).

Ischemia cardiacă este, în multe cazuri, silențioasă, adică nu transmite niciun simptom, ceea ce o face o amenințare serioasă la viață, complicațiile ischemiei putând duce până la infarct și stop cardiac, principalele cauze de mortalitate la nivel mondial.

De aceea, diagnosticarea rapidă și tratamentul pentru restabilirea fluxului sanguin prin vasul afectat sunt vitale, pentru a salva cât mai mult țesut cardiac.

Cel mai frecvent, ischemia cardiacă este determinată de ateroscleroză, o afecțiune „tăcută” și lentă, ce se caracterizează prin depunerea de grăsimi pe pereții arterelor coronare care irigă mușchiul inimii, cu formarea unor depozite numite plăci de aterom, ce îngustează lumenul arterelor și care determină o circulație îngreunată a sângelui prin acel loc și formarea consecutivă a unor cheaguri de sânge.

În practica medicală, este cunoscută sub numele de boală arterială coronariană obstructivă sau cardiopatie ischemică.

Factori de risc

Pe lângă factorii care țin de înaintarea în vârstă, sex și predispoziția genetică, există o multitudine de factori de risc pentru ischemia cardiacă, precum:

  • Fumatul
  • Obezitatea
  • Hipertensiunea arterială
  • Regim alimentar bogat în grăsimi naturale
  • Diabetul (de tip I și II)
  • Sedentarismul
  • Insuficiența renală
  • Dislipidemiile (prezența colesterolului în sânge)
  • Un stil de viață stresant etc.

Complicațiile determinate de ischemia cardiacă

Ischemia cardiacă poate duce la complicații serioase, printre care:

  • Infarctul, care apare când o arteră coronară este complet blocată, iar lipsa de sânge și oxigen duce la distrugerea unei părți a miocardului. Infarctul poate fi fatal.

Cele mai tipice simptome ale infarctului miocardic cauzat de o ischemie sunt:

-angina pectorală (durerea în piept)

-senzația de presiune în piept

-dureri care iradiază în maxilar, spate sau brațe, și care durează mai mult de câteva minute sau care sunt intermitente („vin și pleacă”)

-bătăi rapide ale inimii

-respirație îngreunată  (dispnee)

-greață sau senzație de vomă

-transpirație

-oboseală

-anxietate

-senzație de sufocare.

  • Aritmia cardiacă, manifestată printr-un ritm cardiac anormal, care, pe termen lung, duce la slăbirea inimii.
  • Stopul cardiac, manifestat prin oprirea bruscă a inimii, în urma unor episoade ischemice repetate.

Cum poate fi depistată corect ischemia cardiacă

Există mai multe investigații imagistice necesare, pentru a depista corect ischemia cardiacă:

  • Ecografia cardiacă și de stres
  • Testul de efort EKG pe bandă rulantă sau bicicletă
  • Scintigrafia miocardică de stres (care poate fi indus farmacologic sau prin efort pe bandă rulantă)
  • RMN (rezonanță magnetică nucleară) de stres
  • CT (tomografie computerizată) de perfuzie la stres etc.

Examinările necesare sunt stabilite exclusiv la recomandarea medicului specialist, în funcție de statusul fiecărui pacient.

Scintigrafia miocardică – analiza modernă care identifică cu acuratețe ischemia cardiacă

Una dintre analizele moderne folosite în diagnosticul ischemiei cardiace este scintigrafia miocardică.

Aceasta este o investigație imagistică non-invazivă, care oferă claritate în ce privește viabilitatea (dacă mușchiul inimii este încă funcționabil) și perfuzia mușchiului inimii (gradul de oxigenare). Scintigrafia miocardică presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes (regiunea toracică, cordul/inima), pentru a depista eventuale anomalii.

Pe lângă abilitatea de a detecta ischemia miocardică, scintigrafia poate să determine sursa acesteia (identificarea vasului/arterei afectate), extensia (suprafața de țesut miocardic afectată) și gradul de severitate (nivelul de ischemie).

Se recomandă de obicei realizarea în paralel a două tipuri diferite de scintigrafie miocardică:

  • de stres (care poate fi indus farmacologic – prin injectare – sau prin efort – cu test pe bandă rulantă –, în funcție de statusul fiecărui pacient în parte și exclusiv la recomandarea medicului cardiolog);
  • de repaus.

Prin compararea celor două tipuri de imagini obținute scintigrafic, se identifică astfel zonele în care fluxul sangvin miocardic relativ redus se asociază cu ischemia.

Pacienții cu rezultate normale ale scintigrafiei au un prognostic bun , cu o incidență a evenimentelor cardiace situată sub 1%.

Scintigrafia miocardică este o procedură:

  • Nedureroasă și confortabilă;
  • Fără riscuri asociate substanței radiofarmaceutice injectate;
  • Rapidă, cu rezultate interpretate în aceeași zi la Gauss Clinics.

Mai multe detalii despre scintigrafia miocardică găsiți aici și aici.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii.

Telefon programări: 0754 561 945.

Rolul scintigrafiei renale in diagnosticul hipertensiunii secundare

Date generale Hipertensiunea Arterială Secundara (HTAs).

Majoritatea pacienților cu HTA nu au o etiologie clară și sunt clasificați ca având hipertensiune arterială primară sau esențială. Cu toate acestea, 5% până la 10% dintre acești pacienți pot avea hipertensiune arterială secundară.

Hipertensiunea renovasculară este cel mai frecvent tip de HTA secundară, cu potențial reversibil: reprezintă 1-2% din toate cazurile de hipertensiune arterială în populația generală și 5,8% din cazurile de hipertensiune arterială secundară.

Diferite studii au arătat că în rândul pacienților cu HTA ușoară spre moderată, HTA renală reprezintă aproape 1% din toate cauzele, în timp ce în cazurile de hipertensiune severă și rezistență la tratament, prevalența acestei complicații crește semnificativ (10-45%).

Prevalența hipertensiunii secundare variază în funcție de vârstă și este mai frecventă la persoanele mai tinere, cu o prevalență apropiată de 30% la cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani cu HTA.

Stenoza arterei renale poate avea cauze diferite. Ateroscleroza coronariană sau periferică reprezintă aproape 90% din toate cazurile de stenoză arterială renală, iar restul de 10% este considerat a fi cauzată de displazia fibromusculară unilaterală a arterei renale principale (în special la adulți tineri, femei). Alte cauze de stenoză arterială renală sunt foarte rare (retenție primară de Na, tumori cu secreție de renină).

Prevalența și etiologiile potențiale ale hipertensiunii arteriale secundare variază în funcție de vârstă. Cele mai frecvente cauze la copii sunt afecțiuni ale parenchimului renal și coarctația aortei. La adulți cu vârsta de peste 65 de ani inclusiv, stenoza de cauză aterosclerotică a arterei renale, insuficiența renală și hipotiroidismul sunt cele mai frecvente cauze.

Până la 50% din copii cu boală cronică de rinichi au valori crescute ale tensiunii arteriale. Anomalii congenitale ale rinichilor și tractului urinar, fibroza renală cauzată de leziuni din pielonefrite, precum și compresia externă a rinichilor de o masă tumorală sunt cauze comune ale bolilor parenchimului renal asociate cu hipertensiune. Alte cauze care stau la baza HTA secundare includ hiperaldosteronismul, apneea obstructivă în somn, feocromocitomul, sindromul Cushing, boala tiroidiană și utilizarea anumitor medicamente.

Pentru pacienții suspecți de HTA renovasculară, Colegiul American de Cardiologie recomandă efectuarea testelor de diagnostic dacă sunt suficient de sănătoși și dacă doresc să fie supuși revascularizării. Testarea extensivă pentru HTA secundară nu este justificată la toți pacienții cu HTA din cauza costului, randamentul scăzut și potențialul de rezultate fals pozitive; cu toate acestea, testarea este recomandată la pacienții mai tineri de 30 de ani. HTA secundară trebuie luată în considerare în prezența unor simptome și semne sugestive, cum ar fi hipertensiune arterială severă sau rezistentă, vârsta de debut <30 de ani (în special înainte de pubertate), HTA malignă sau accelerată și o creștere acută a tensiunii arteriale de la valorile anterior stabile.

În plus, hipertensiunea renovasculară trebuie luată în considerare la pacienții cu o creștere a creatininei serice de cel puțîn 50%, care apare în decurs de o săptămână de la inițierea terapiei cu IECA sau blocante ale receptorilor angiotensinei, în cazuri de HTA severă și un rinichi unilateral mai mic sau cu o diferență în dimensiune față de rinichiul contralateral > de 1.5 cm, precum și în cazuri de edem pulmonar recurent acut.

Diagnosticul prin examene imagistice

Angiografia convențională CT este în prezent, standardul de aur pentru diagnosticul stenozei de arteră renală la adulți.

În privința pacienților pediatrici, acest test nu este recomandat ca primă opțiune, din cauza caracterului invaziv (risc arteriotomie, embolia arterelor renală), a potențialelor complicații legate de administrarea substanței de contrast (nefrotoxicitate), și a faptului că de regulă, necesită spitalizare și anestezie generală.

Din aceste motive, pentru evaluarea hipertensiunii în populația mai tânără sunt sugerate ca teste inițiale scintigrafia renală cu Captopril și ecografia Doppler.

Scintigrafia renală cu Captopril este o tehnică consacrată, folosită de mai bine de trei decenii pentru diagnosticul precis și non-invaziv al hipertensiunii renovasculare semnificative, cu o valoare diagnostică importantă, deoarece poate prezice semnificația funcțională a stenozei. Prin urmare, ar trebui să rămână o metodă de elecție chiar și în era ecografiei Doppler, tehnică care depinde de abilitățile operatorului.

Ecografia Doppler este ieftină și are o sensibilitate de 75% și o specificitate de 90%, deși angiografia prin rezonanță magnetică (angio-RM) cu substanță de contrast-gadoliniu și angiografia CT sunt la fel de precise în vizualizarea stenozei și oferă o mai bună acuratețe, sensibilitate, specificitate și mai multe detalii anatomice decât ecografia Doppler.

Evaluarea precisă cu tehnici standard neinvazive, cum ar fi ecografia Doppler, poate fi limitată deoarece oferă doar dovezi indirecte ale prezenței stenozei de arteră renală; cu toate acestea, tehnicile invazive, deși mai precise, prezintă un risc de nefrotoxicitate.

Trebuie calculată o rată de filtrare glomerulară și pacienții trebuie consiliați cu privire la riscurile de nefrotoxicitate atunci când medicii prescriu angiografia CT cu contrast sau angiografia RM cu gadoliniu. Alternativ, scintigrafia DTPA cu Captopril este neinvazivă, cu o sensibilitate și specificitate de 90%.

Imagistica invazivă ar trebui aplicată doar la pacienții care ar lua în considerare intervenția, fie ea chirurgicală sau radiografică.

Scintigrafia renală DTPA cu Captopril

Indicații clinice pentru evaluare

  • Creștere acută a hipertensiunii la un pacient cu valori anterioare normale/stabile
  • Vârstă de debut înainte de pubertate
  • Vârstă<30 de ani la pacienți fără factori de risc: obezitate, etnie (afro-american), istoric familial
  • Hipertensiune malignă sau accelerată (cu semne și simptome de insuficiență de organ)
  • Hipertensiune severă sau rezistentă (presiune sistolică>180 mm Hg și/sau diastolică >120 mm Hg);

 *Hipertensiunea rezistentă este definită ca acea hipertensiune care persistă în ciuda medicației antihipertensive adecvate, incluzând și un antidiuretic, conform ghidurilor celui de-al VIII-lea Congres Național cu privire la Prevenția, Detecția, Evaluarea și Tratamentul Hipertensiunii Arteriale.

Cum se realizează?

Utilizăm Tc-99m-DTPA pentru măsurarea ratei de filtrare glomerulare (RFG) și pentru redarea imaginilor de natură anatomică și morfologică a rinichilor.

Se realizează două scintigrafii renale, în aceeași zi, astfel: în prima fază, se realizează o scintigrafie renală normală, fără administrare de Captopril, în vederea evaluării funcționarii rinichilor în absența stimulării prin medicament; în a doua etapă, se realizează o scintigrafie dinamică, cu administrare de Captopril, al cărei rezultat va fi comparat cu examinarea inițială, de bază.

Se administrează Captopril în concentrație de 25-50 mg, cu 60 de minute înainte de scanare.Tensiunea arterială va fi măsurată înainte de administrarea medicamentului și monitorizată la fiecare 10-15 minute.

După administrarea IV, radiofarmaceuticul (99m-Tc-DTPA) trece rapid în spațiul extravascular, traversând pereții vaselor capilare. O cantitate foarte mică se leagă de proteinele plasmatice (3.7%-10%).

Se elimină exclusiv pe cale renală, prin filtrare glomerulară, fără secreție tubulară, iar radioactivitatea poate fi observată la nivelul rinichilor, sistemelor colectoare, a pelvisului renal, precum și a vezicii urinare.

Cum se pregătește pacientul?

Pacientul trebuie să fie bine hidratat atunci când ajunge la programare. O hidratare moderată îmbunătățește acuratețea în interpretarea imaginilor și a datelor cantitative.

Deshidratarea și hidratarea excesivă trebuiesc evitate. Un protocol sugerează 7ml de apă/kg corp cu minimum 20-60 minute înaintea începerii testării.

Pentru a preveni hipotensiunea la pacienți cu risc înalt, se asigură o linie intravenoasă pentru perfuzie cu soluție salină.

De asemena, se recomandă evitarea consumului de alimente dacă se administrează Captopril pe cale orală (fără mâncare solidă cu 4 ore înainte de examinare). Alimentația poate întârzia evacuarea gastrică și să interfereze cu absorbția Captoprilului.

Mecanismul Tc-99m-DTPA cu Captopril

Captoprilul are rolul de a bloca activitatea enzimei de conversie care catalizează reacția de formare a angiotensinei II. Angiotensina II inițiază un mecanism compensator în condițiile unei perfuzii renale scăzute, cauzată de o stenoza renală: contribuie la menținerea unei RFG normale prin vasoconstricția arteriolelor eferente, cu creșterea presiunii hidrostatice în  capilarele glomerulare.

În lipsa angiotensinei, tensiunea arterială de la nivelul arteriolelor eferente scade, și odată cu această scade și rata de filtrare glomerulară (RFG): acest lucru poate fi observat pe scintigrafie, pe partea afectată, prin reducerea captării 99mTc-DTPA de la acest nivel și o întârziere a timpului de excreție în bazinetul renal, cu retenție corticală, spre deosebire de rinichiul contralateral.

Acest mecanism rezultat în urma administrării de Captopril determină un examen scintigrafic cu rezultat pozitiv, sugestiv pentru prezența stenozei arteriale renale semnificativă dpdv hemodinamic (>60-75% din lumenul arterial).

De asemenea, dimensiunile rinichiului afectat sunt mult mai mici. Acest proces este util în diagnosticarea stenozei arteriale renale unilaterale.

La pacienții sănătoși, sau la pacienți cu hipertensiune arterială primară/esențială, nu se produce nicio schimbare a RFG după administrarea de Captopril.

Valoarea diagnostică a scintigrafiei

Efectuarea scintigrafiei cu Captopril este importantă pentru a determina dacă stenoza renovasculară reprezintă factorul etiologic al hipertensiunii renale și de a determina care dintre pacienții cu hipertensiune primară (de cauză necunoscută) sunt afectați, sau nu, și de hipertensiunea renală secundară.

Observațiile din aceste investigații  reprezintă un factor decizional important în indicația chirurgicală de revascularizare a vasului arterial stenozat, deoarece este posibil ca acest tratament să nu amelioreze hipertensiunea la un pacient având hipertensiune arterială primară (de altă cauză).

Testarea scintigrafică cu Captopril mai poate fi folosită și în evaluarea stenozei recurente (reziduale) după efectuarea tratamentului chirurgical (angioplastiei) pentru stenoza renovasculară.

Diagnosticul și tratamentul precoce al HTA renovasculare pot avea ca rezultat o vindecare a hipertensiunii sau o scădere a numărului de medicamente/dozei necesare pentru controlul tensiunii arteriale. Tratamentul precoce poate conserva, de asemenea, funcția renală.

Nu toate stenozele de arteră renală provoacă HTA renovasculară, motiv pentru care testarea este necesară pentru a determina răsunetul fiziologic al afecțiunii asupra organismului.

De ce scintigrafie renală?

Screeningul neinvaziv este crucial pentru selecția pacienților înainte de angiografia convențională și revascularizarea renală, iar scintigrafia renală este un test sensibil pentru detecția HTA renovasculare la pacienții la care funcția renală nu este încă afectată.

Rezultatele cele mai bune sunt obținute la pacienți hipertensivi cu factori de risc moderați spre severi: tensiune arterială diastolică >95 mm Hg la un pacient refractar la 3 medicamente antihipertensive, debut accelerat sau subit al hipertensiunii arteriale, pierderea subită a controlului anterior al hipertensiunii arteriale, afectarea funcției renale după administrarea de Captopril, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau blocanți ai receptorilor de angiotensină, prezența bătăilor abdominale (în special diastolice).

Principalul beneficiu al scintigrafiei renale cu Captopril: selecția pacienților cu cel mai mare potențial de îmbunătățire a controlului tensiunii arteriale după procedura de revascularizare. Valoarea predictivă pozitivă pentru ameliorarea clinică a hipertensiunii arteriale după revascularizare, variază între 51% și 100% (medie 85%).

99mTc-DTPA este singurul radiofarmaceutic disponibil în medicina nucleară care este filtrat strict la nivelul capilarelor glomerului; prin urmare, este singurul radiofarmaceutic care poate fi utilizat atât pentru obținerea imaginilor rinichilor, cât și pentru informații legate de perfuzia renală (RFG) și funcția generală a rinichilor.

Cei mai importanți parametri analizați la realizarea scintigrafiei sunt: gradul de absorbție al radiotrasorului, timpul scurs până la atingerea platoului de asimilare, activitatea de vârf, și activitatea reziduală.

Scanare renală DTPA cu Captopril înainte de angioplastie: se observă o funcție renală scăzută pe partea de stânga (39.3%), comparativ cu partea dreapta (60.7%)

De regulă, se va face o comparație a curbelor renale pre- și post-Captopril, mai puțin de 40% din absorbția totală de radioizotopi aflându-se în rinichiul afectat și mai mult de 60% pe partea controlaterală.

Excreția de radioizotopi este de obicei exprimată prin timpul scurs până la atingerea punctului de activitate maximă și ca procent de activitate maximă rămasă în fiecare cortex renal la 15-20 de minute după injectare. Partea afectată va prezenta o întârziere adesea marcată în timp până la atingerea peak-ului. Când stenoza este mai puțin severă, excreția întârziată poate fi singură anomalie scintigrafică.

Indicii clinice pentru diagnosticul HTA renovasculara:

Vârstă de debut <30 de ani

Debut spontan

Accentuare marcată a valorilor hipertensiunii, anterior controlate

Retinopatie accelerată

Injurie renală acută prin medicație cu IECA și blocanți ai receptorilor de angiotensină

Dovezi clinice ale aterosclerozei obliterante generalizate

Edem pulmonar acut

Hipertensiune refractară la schemă terapeutică adecvată cu 3 medicamente

Hipertensiune malignă

Bătăi abdominale sistolice-diastolice

Notă: linia punctată indică considerarea unor studii suplimentare dacă nicio cauza nu este identificată și dacă hipertensiunea secundară este încă suspectată

*-dacă nu fac parte din evaluarea inițială

^-alegerea diagnosticului imagistic depinde de disponibilitate, expertiză medicală, factori care țin de pacient, și de RFG

Studiu de caz:

O pacientă în vârstă de 16 ani și cu un istoric de hipertensiune arterială a primit o recomandare de la medicul nefrolog pediatru pentru scintigrafie renală cu Captopril.

Pacienta este asimptomatică cu niveluri crescute ale tensiunii arteriale evidențiate la un examen de rutină.

Istoricul familial include: tată cunoscut cu hipertensiune controlată medicamentos cu antihipertensive.

Examenul fizic: presiune arterială cu valori 170/95 mm Hg (mai multe măsurători au fost făcute la ambele brațe).

În timpul spitalizării, s-au obținut următoarele valori ale tensiunii arteriale: 145/95 mm Hg, care reprezintă mai mult de 95% pentru vârstă, sexul și greutatea pacientei (IMC-20.2 kg/m^2)

Testele de laborator au indicat valori crescute ale reninei plasmatice, cu valori normale ale aldosteronului.

La analizele de sânge, valorile ureei, creatininei  și ale acidului unic se încadrează în limite normale.

La sumarul de urină, reiese un raport crescut albumina/creatinină și rezultate pozitive pentru proteinurie și microalbuminurie (urină pe 24 de ore).

Ecografia renală reiese normală.

Analiza Doppler a arterelor renale nu au indicat diferențe semnificative ale indicelui de rezistență (IR al arterei arcuite stângi = 0.6; IR al arterei arcuite drepte = 0.56)

Dovezi clinice ale retinopatiei de grad I-II au fost evidențiate la examenul fundului de ochi.

Nu s-au evidential bătăi ale arterelor carotide, abdominale sau femurale.

Valorile EKG au fost normale, dar la ecocardiografie s-a evidențiat hipertrofie de ventricul stâng.

Pacientei i-a fost prescrisă o medicație antihipertensivă cu blocante ale canalelor de Calciu.

S-a pus în aplicare un protocol de două zile, alcătuit dintr-un examen scintigrafic de baza, urmat de o scintigrafie cu administrare de Captopril, câteva zile mai târziu. Captoprilul a fost administrat cu o oră înainte de scanare, într-o doză de 25 mg. Pacienta s-a hidratat cu 10 ml de apă/kg corp, cu o jumătate de ora înainte de ambele examinări.Tensiunea arterială a fost măsurată atât înainte de administrarea de Captopril, cât și la 60 de minute de la administrare.

La analiza parametrilor scintigrafici, au reieșit valori patologice ale indicelui funcțional al rinichiului drept la primul examen (testarea de bază), cu deteriorări semnificative ulterioare  ale acestuia la examinarea cu inhibiție prin Captopril (retenție semnificativă/prelungită corticală). Funcția renală relativă a rinichiului drept a fost calculată la 45%.

Conform criteriilor de diagnostic, rezultatele sunt puternic indicative pentru hipertensiunea renovasculară.

În urma rezultatelor scintigrafice, s-a realizat angiografia CT, în urma căreia s-a confirmat prezența anatomică a unei îngustari circulare cu o lungime de 2 mm la nivelul lumenului arterial pe partea dreaptă.

S-a decis corectarea imediată a defectului prin dilatație percutană cu balon (angioplastie cu balon) a stenozei la nivelul bifurcației arterei renale și a celor două ramuri segmentare, rezultând într-o expansiune semnificativă a lumenului.

Scintigrafia de evaluare ulterioară a eficienței procedurii, a demonstrat o îmbunătățire semnificativă a indicilor parenchimatosi la nivelul rinichiului drept, fără semne de retenție corticală a radiotrasorului.

La repetarea analizei pentru renină plasmatică au reieșit valori normale. Presiunea arterială a pacientei s-a normalizat de-a lungul mai multor luni, rezultând în discontinuitatea terapiei antihipertensive.

Referințe:

  • Neurofibromatosis Type 1 and Renal Artery Aneurysms: An Uncommon Entity of Severe Hypertension – Scientific Figure on ResearchGate. Available from: https://www.researchgate.net/figure/Pre-procedure-renal-angioplasty-renal-Tc-99-m-DTPA-scintigraphy-with-captopril-test_fig1_221775955 [accessed 30 May, 2022]
  • The role of a Captopril renal scintigraphy in examination of children with hypertension – A case report : https://doi.org/10.2298/VSP161124014M
  • New Insights Into Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment of Renovascular Hypertension: IJKD 2017;11:79-89 www.ijkd.org
  • Secondary Hypertension: Discovering the Underlying Cause: www.aafp.org/afp Volume 96, Number 7 ◆ October 1, 2017
  • Renovascular Hypertension: Endocrinol Metab Clin North Am. 2019 December ; 48(4): 765–778; doi:10.1016/j.ecl.2019.08.007.

Scintigrafia miocardică și coronarografia în diagnosticarea bolilor coronariene

Bolile coronariene și depistarea acestora

Bolile coronariene sunt cele mai frecvente afecțiuni cardiovasculare. Acestea apar atunci când arterele coronare, cele care asigură un flux constant de sânge către mușchiul inimii (numit miocard), se îngustează în urma depunerilor de colesterol și, ca atare, nu mai pot transporta sânge în mod corespunzător către inimă.

În timp, acumulările de colesterol în interiorul peretelui arterial pot duce la apariția anginei pectorale (manifestate prin durere la nivelul pieptului), dar și la complicații severe, cum ar fi insuficiența cardiacă și chiar infarctul miocardic.

Pentru depistarea cât mai corectă a oricăror leziuni, anomalii și probleme ale miocardului și ale întregului sistem din jurul acestuia, sunt necesare mai multe investigații imagistice diferite. Prin compararea și analizarea lor, medicul specialist cardiolog obține date complete despre afecțiunile particulare ale pacienților și recomandă un plan de intervenție în consecință.

Două dintre investigațiile imagistice folosite în acest sens sunt coronarografia și scintigrafia miocardică. Recomandarea medicală către o analiză sau alta sau chiar către ambele este în strânsă legătură cu Ghidurile ESC (European Society of Cardiology), care prevăd și specifică foarte clar indicațiile de explorare imagistică.

De obicei, în măsura posibilităților, se optează mai întâi pentru metodele non-invazive – cum ar fi scintigrafia miocardică –, dar există numeroase situații în care o coronarografie este imediat necesară sau cazuri în care, pentru a avea un tablou complet asupra afecțiunii pacientului, realizarea ambelor este extrem de utilă.

Scintigrafia miocardică. Metoda non-invazivă care arată viabilitatea și perfuzia miocardului

Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică modernă, non-invazivă, care oferă claritate în ce privește viabilitatea și perfuzia mușchiului inimii. Aceasta presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes (în acest caz, a zonei miocardului), pentru a depista eventuale anomalii.

Se recomandă de obicei realizarea în paralel a două tipuri diferite de scintigrafie miocardică

  • de stres (care poate fi indus farmacologic – prin injectare – sau prin efort – cu test pe bandă rulantă –, în funcție de statusul fiecărui pacient în parte și exclusiv la recomandarea medicului cardiolog);
  • de repaus.

Pe scurt, câteva lucruri pe care e bine să le știi despre scintigrafia miocardică:

  • Este o procedură minim-invazivă și nedureroasă. Aparatul cu care se captează imagini se rotește în jurul dvs. fără a vă atinge. Nu simțiți niciun disconfort.
  • Substanța radiofarmaceutică administrată nu presupune riscuri. Aceasta nu provoacă alergii sau alte efecte adverse.
  • Aduce informații extrem de valoroase pentru medicul cardiolog. Pe baza informațiilor oferite de scintigrafia miocardică, medicul cardiolog poate lua decizii medicale importante: de la prescrierea anumitor tratamente medicamentoase specifice până la necesitatea unor intervenții chirurgicale mai ample. Scintigrafia miocardică este, prin excelență, analiza de tip imagistic care identifică ischemia de la nivelul miocardului (fenomenul prin care inima nu mai poate obține sângele de care are nevoie pentru a funcționa normal, din cauza depunerilor de colesterol).
  • Este o investigație confortabilă. Nu sunteți expus zgomotelor puternice. În plus, sunteți însoțit de specialiștii medicali Gauss Clinics, pe tot parcursul examinării.
  • Rezultatele sunt obținute și interpretate în aceeași zi, în decurs de câteva ore. Investigația este rapidă, iar timpul de așteptare a rezultatelor este minim.
  • Se obțin informații care vin în completarea altor examinări imagistice. Scintigrafia miocardică clarifică sau oferă informații suplimentare despre severitatea anumitor afecțiuni de tip cardiac. În anumite cazuri, rezultatele scintigrafiei miocardice indică realizarea sau, dimpotrivă, evitarea altor tipuri de investigații imagistice, cum ar fi coronarografia.

Mai multe detalii despre scintigrafia miocardică de efort, respectiv despre cea de repaus, găsiți aici și aici.

Coronarografia. O procedură imagistică și de tratament care poate salva vieți

Pe de altă parte, coronarografia este o metodă imagistică și de tratament care folosește raze X și substanță de contrast iodată pentru a explora arterele coronare care irigă miocardul. Ea presupune introducerea în sistemul circulator a unor device-uri ca niște catetere care ajung până la nivelul arterelor coronare.

Coronarografia este o metodă invazivă și, de aceea, cel mai frecvent se indică după ce există o serie de teste non-invazive care să arate sau să confirme o ischemie miocardică. Însă întotdeauna indicația de efectuare a coronarografiei este decisă de medicul cardiolog, în funcție de criteriile și recomandările stabilite prin Ghidurile europene în vigoare.

Pe scurt, câteva lucruri importante pe care e indicat să le știi despre coronarografie:

  • Se poate continua și cu proceduri de tratament. Coronarografia nu este doar o metodă de explorare imagistică, ci și una de tratament. În cele mai multe cazuri, chiar și la o examinare imagistică simplă, medicul este pregătit și să intervină, dacă descoperă că situația o cere, pentru efectuarea diverselor proceduri de: dilatație, plasare de stent (angioplastie), rotablație etc.
  • Ca metodă de tratament, poate salva vieți. Coronarografia în regim de urgență se practică imediat după constatarea unui infarct acut de miocard. În acest sens, ea funcționează ca metodă de tratament, prin care se plasează stenturi – dispozitive care restabilesc calibrul vasului coronarian și îl mențin în parametri normali.
  • Prezintă o serie de riscuri care sunt evaluate cu atenție, în funcție de fiecare pacient. De la substanța de contrast iodată – care poate da alergii – până la faptul că o coronarografie poate genera insuficiență renală, există riscuri care sunt mereu atent calculate și puse în balanță de fiecare medic, ele putând fi ținute sub control dacă procedura în sine duce la salvarea vieții unui pacient.
  • Uneori, se recomandă abia în urma rezultatelor testelor non-invazive. Dacă există deja certitudinea unei ischemii miocardice – certificată prin teste non-invazive cum ar fi scintigrafia –, este necesară intervenția prin coronarografie, pentru tratarea leziunilor vaselor coronare. O altă indicație a coronarografiei este un scor de calciu care depășește valorile de 400-500, conform testelor non-invazive realizate anterior.
  • În combinație cu testele non-invazive, oferă un tablou complet asupra afecțiunilor coronariene. Scintigrafia miocardică și coronarografia sunt două examinări complementare. Arterele coronare ca organe sunt vizualizate prin coronarografie, iar miocardul ca teritoriu – este domeniul scintigrafiei. Împreună, ele pot oferi informații valoroase medicilor specialiști.

***

Scintigrafia miocardică și coronarografia sunt investigații diferite, atât ca mod de obținere a imaginilor, cât și ca proces de realizare. Ordinea în care se fac este decisă de către medicul specialist. Însă, cu cât există mai multe date despre afecțiunea coronariană a unui pacient, cu atât medicul este mai pregătit să intervină și să ia decizii informate.

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii.

Telefon programări: 0754 561 945.

Rolul paratiroidelor in echilibrul mineral osos

Hiperparatiroidismul secundar (HPTHs) este o afecțiune care se manifestată prin hiperactivitatea uneia sau a mai multor glande paratiroide, ce rezultă într-o hiperproductie de hormon paratiroidian, acțiune care reprezintă un răspuns compensator la nivelurile scăzute de calciu din sânge.

Cea mai comună cauza de hiperparatiroidism secundar este boala renală cronică, aflată pe locul 3 în topul afecțiunilor cu cele mai mari creșteri de cazuri de la an la an, și care de cele mai multe ori rămâne nediagnosticată în stadiile incipiente, din cauza absenței simptomelor specifice.

HPTHs mai poate fi și rezultatul existenței unei  malabsorbtii, determinată de pancreatită cronică, boli ale intestinului subțire sau chirurgie bariatrică (care împiedică absorbția adecvată a vitaminei D-3 liposolubile), cât și de rahitism alimentar (deficit vitamina D-3 alimentar), expunerea insuficientă la soare ( sinteză scăzută de vitamina D-3) sau de ingestia unor medicamente (fenitoină, fenobarbital, laxative).

Modificările cele mai importante care apar ca urmare a alterării funcției renale din boala renală cronică au fost denumite în practica medicală curentă Tulburările metabolismului mineral și osos asociate Bolii Renale Cronice (TMO-BRC). Practic, ele reprezintă un spectru de anomalii care apar la nivel sistemic, care se datorează modificărilor metabolismului fosfo-calcic, iar diagnosticul se poate face în prezența uneia dintre ele sau a unei combinații dintre componentele de mai jos:

  1. Hiperparatiroidismul renal: anomalii ale parathormonului (PTH) cu hiperplazie paratiroidiană, hiperfosfatemie (P), hipocalcemie (Ca), deficit de vitamina D-3
  2. Osteodistrofia renală: sindrom care afectează histologia normală a osului, prin alterarea turn-over-ului osos și a gradului de mineralizare, precum și modificarea în volum a oaselor (fragilitate osoasă și fracturi)
  3. Calcificările cardio-vasculare și ale țesuturilor moi (calcifilaxia)

În articolul curent, vom discuta în cele ce urmează, despre hiperparatiroidismul secundar, una dintre complicațiile cele mai frecvente cu care se confruntă pacienții diagnosticați cu boală renală cronică.

Funcțiile glandelor paratiroide

Glandele paratiroide sunt în număr de patru, situate pe fața posterioară a glandei tiroide (situată la baza gâtului, inferior de laringe),  iar mărimea lor este de cea a unui bob de mazăre.

Principala funcție pe care acestea o exercită, se realizează prin secreția unui hormon, denumit și parathormon (PTH), care contribuie la menținerea homeostaziei calciului din sânge (calciu seric). Calciul este, probabil, cel mai important mineral din organismul nostru, având propriul sistem de autoreglare: prin intermediul glandelor paratiroide.

Calciul este responsabil în organism pentru:

  • Conducerea impulsurilor prin terminațiile nervoase : explică de ce afecțiunile glandelor paratiroide includ simptome din spectrul sistemului nervos (depresie, oboseală)
  • Contractilitatea musculară: când nivelurile calciului seric sunt scăzute, apar crampele și slăbiciunea musculară
  • Menținerea unei structuri osoase puternice: 99% din calciul prezent în organism se află la nivelul oaselor (calciul intracelular), iar acesta se eliberează din oase prin procese de resorbție, atunci când nivelurile serice ale calciului scad, deoarece funcția principala a calciului rămâne întotdeauna, înainte de toate, de suport pentru sistemul nervos.

Acțiunile parathormonului (PTH) :

  • Creșterea absorbției calciului la nivel tractului gastrointestinal
  • Stimularea activității osteoclastice: resorbție osoasă fosfo-calcică
  • Inhibarea reabsorbtiei fosfaților la nivelul tubilor renali proximali
  • Stimularea reabsorbtiei calciului la nivelul tubilor renali

Hiperparatiroidismul secundar (HPTHs)

HPTHs se dezvoltă la pacienții afectați de boală renală cronică ca urmare a prezenței următoarilor stimuli pentru sinteză și producția de parathormon (PTH): deficit de vitamina D-3 (forma activă : calcitriol) , hiperfosfatemie și hipocalcemie, și se întâlnește în aproape toți pacienții  la momentul începerii tratamentului de substituție a funcției renale cu dializă (90%).

Nivelurile de PTH încep să crească odată cu progresia bolii renale cronice, atunci când eRFG (valoarea estimată a ratei de filtrare glomerulară) scade la aproximativ 45 ml/min/1.73m^2 (stadiul 3a, funcție renală redusă moderat spre sever). 80% din pacienții dializați prezintă un nivel seric de PTH>150 pg/ml (normal: PTH <65 pg/ml).

Funcția renală deficitară perturbă homeostazia minerală (echilibrul fofo-calcic) în mod direct, prin retenția de fosfat la nivelul tubilor renali proximali, secundară scăderii filtrării glomerulare, și prin reducerea funcției de activare a vitaminei D-3 (calcitriol), cu scăderea nivelurilor serice ale acesteia. În aceste condiții, producția redusă a metabolitului activ al vitaminei D-3 (calcitriol), determină o absorbție intestinală scăzută a calciului care se manifestă prin hipocalcemie.

În condiții de hipocalcemie, secreția crescută de parathormon (PTH) restabilește calciul seric la valori normale. Pe lângă efectele sale asupra structurii osoase (creșterea resorbtiei osoase), PTH crește reabsorbția renală a calciului și producția de calcitriol, îmbunătățind absorbția intestinală a calciului. Cu toate acestea, efectul instantaneu și cu cea mai mare amploare este atribuit efluxului de calciu din os.

O hipocalcemie menținută constant de o funcție renală progresiv alterată, precum și hiperfosfatemia, vor determina o activitate intensificată a glandelor paratiroide, al căror țesut este “echipat” cu receptori specifici sensibili la fluctuațiile calciului seric.

Rezultă o producție crescută de parathormon și  o multiplicare celulară, cu creșterea masei glandelor paratiroidiene (hiperplazie).

Putem spune, astfel, că hiperparatiroidismul secundar este un mecanism compensator ce apare ca răspuns la hipocalcemia cronică.

Hiperparatiroidism terțiar:La pacienți aflați în stadii avansate de boală renală cronică (insuficiență renală) rezultă o hipercalcemie, determinată de progresia de la hiperplazie a paratiroidelor, la producție autonomă de parathormon, o afecțiune numită și hiperparatiroidism terțiar.

Deși hiperparatiroidismul secundar (HPTHs) este o complicație importantă a bolii renale cronice (BRC) cu consecințe semnificative asupra sănătății și resurselor financiare, rămâne subevaluată și subdiagnosticată în stadiile incipiente ale acesteia. Deoarece este mai des detectată în stadiile avansate ale BRC, HPTHs cu manifestări severe, poate prezenta rezistență la terapie dietetică/dialitică/farmacologică şi poate persista chiar și după transplant renal.

Hiperplazia glandelor paratiroide

Atunci când nivelurile de parathromon persistă la o valoare >800 pg/ml timp de >6 luni, în ciuda tratamentelor medicale exhaustive , proliferarea monoclonală cu hiperplazie nodulară este cel mai probabil prezentă într-un stadiu avansat, împreună cu expresia redusă a receptorilor pentru calciu și vitamina D-3.

Prin urmare, ar trebui luată în considerare paratiroidectomia chirurgicală, mai ales dacă există un spectru larg de tulburări, precum hipercalcemia sau hiperfosfatemia persistentă, calcifiere tisulară sau vasculară, inclusiv calcifilaxis, și/sau agravarea osteodistrofiei.

Paratiroidectomia este asociată cu o rată de supraviețuire cu 15%-57% mai mare la pacienții dializați și, de asemenea, are efect de regresie asupra hipercalcemiei, hiperfosfatemiei, calcificarii țesuturilor, și îmbunătățește densitatea minerală osoasă și calitatea vieții.

Hiperplazia paratiroidiană prezintă patru stadii evolutive:

  • hiperplazie difuză
  • nodularitate precoce în hiperplazia difuză
  • hiperplazie nodulară
  • glandă nodulară unică

Hiperparatiroidismul secundar se prezintă inițial cu proliferare policlonală a celulelor paratiroidiene (adică hiperplazie difuză), pentru care derivații activi ai vitaminei D3 (calcimimetice) și terapiile de reducere a hiperfosfatemiei, sunt eficiente în scăderea concentrațiilor de parathormon (PTH). Cu toate acestea, dacă nu se intervine corespunzător, glandele paratiroide dezvoltă o expansiune monoclonală progresivă a țesutului, asemănător cu adenomul (adică hiperplazia nodulară) și devin rezistente la terapiile medicale datorită expresiei reduse a receptorilor sensibili de vitamina D3 și calciu.

Diagnosticul HPTHs

Se recomandă măsurarea următorilor parametrii biochimici la toate persoanele cu o RFG (rata filtrării glomerulare) măsurată  <60 ml/min/1.73m^2: calcemia, fosfatemia și concentrația de PTH.

Creșterea serică a PTH este cea mai precoce modificare apărută în evoluția hiperparatiroidismului secundar (stadiul 3 de boală renală cronică) și precedă apariția hiperfosfatemiei și a hipocalcemiei.

Monitorizarea acestor parametri se recomandă cu o frecvența progresivă, în funcție de evoluția bolii renale cronice:

Stadiu BRC (boală renală cronică)  RFG (ml/min/1.73 m^2)  Măsurarea parametrilor (PTH, Ca, P)Ținta terapeutică a nivelului de PTH (pg/ml)
III30-59La fiecare 12 luni30-70
IV15-29La fiecare 3 luni70-110
V<15 sau dializăÎn fiecare lună150-300

Diagnosticul hiperparatiroidismului secundar (HPTHs)

Biochimie sericăValori
CalciuScăzute sau ușor scăzute
FosfatRidicate

  • valori ale PTH-ului de 2-9 ori mai mari decât limita normală și valori scăzute ale vitaminei D-3

Măsurarea nivelului de PTH reprezintă gold-standardul în diagnosticul hiperparatiroidismului secundar (interval normal de PTH : 17-73 pg/ml).

Hiperparatiroidism secundar autonom

Biochimie sericăValori
CalciuRidicate
FosfatRidicate
  • valori ale PTH-ului de 2-9 ori mai mari decât limita normală

Opțiuni terapeutice:

Managementul terapeutic al hiperparatiroidismului secundar (HPTHs) se recomandă începând cu stadiul III al bolii renale cronice, fiind un proces complex ce necesită o comunicare bună între nefrolog, nutriționist și pacient. Acestea includ: restricția dietetică a aportului de fosfați și chelatori de fosfați, derviati activi ai vitaminei D și calcimimetice, paratiroidectomia.

Țintele terapeutice variază în funcție de stadiul bolii renale cronice.

EtapeTerapia utilizatăȚinta terapeutică
IDietă săracă în fosfați. Chelatori de fosfați: acetat de calciu, carbonat de sevelamer. Ergocalciferol (vitamina D-2) pentru stadiile III și IV de BRC.Niveluri serice de calciu și fosfor în intervale normale, în funcție de stadiul BRC. 25-hidroxi D-3>30 pg/ml  
IICinacalcet Steroli ai vitaminei D (Calcitriol, Colecalciferol)Niveluri PTH în limite normale, în funcție de stadiul BRC.
IIIAjustarea dozelorNivelurile serice de calciu, fosfor și PTH în limite recomandate de ghidurile internaționale.

Paratiroidectomie

Reprezintă tratamentul de elecție pentru hiperparatiroidismul secundar sever rezistent la terapiile dietetice și medicamentoase , cu simptome persistente : PTH>800pg/ml, prurit , dureri osoase, fracturi spontane, rupturi de tendoane, calcificări metastatice, calcifilaxis (indicație absolută). Se poate realiza fie prin rezecție chirurgicală, fie prin ablație cu radiofrecvență. Succesul unei intervenții este determinat de valori ale PTH<300 mg/ml post-operator.

Scintigrafia paratiroidiana ( 99mTc-MIBI) în HPTHs (hiperparatiroidismul secundar)

Reglarea dietei, hemodializa sau dializa peritoneală corespunzătoare și tratamentul medicamentos sunt eficiente în majoritatea cazurilor de HPTHs secundar.

În 10% dintre pacienți însă, HPTHs rămâne refractar la terapia medicamentoasă instituită, manifestând simptome persistente, cazuri în care se recurge la tratamentul chirurgical.

Recurența HPTHs persistent după paratiroidectomie este raportată la 0,4–25%, fapt ce se datorează, de regulă, existenței glandelor supranumerare (nr.glande > 4) sau ectopice (situate în altă parte a corpului), incidența acestora fiind de 17.5-39.3% pentru glande supranumerare, și respectiv de 6.3-37% pentru glande ectopice la pacienți  aflați în stadiu terminal de boală renală cronică.

Glandele paratiroide se pot vizualiza prin intermediul mai multor examene imagistice: ecografie, CT, RMN, însă scintigrafia reprezintă în prezent metoda de elecție pentru identificarea glandelor  paratiroide preoperator, având o contribuție superioară în identificarea glandelor ectopice și supranumerare.

Scintigrafia 99mtTc-Mibi este prima investigație imagistică recomandată atunci când valorile serice ale calciului și parathromonului sunt anormale la analizele biochimice, cu atât mai mult cu cât pacientul prezintă simptome specifice din sfera afecțiunilor paratiroidiene, manifestările de tip nervos fiind printre cele mai evidente la examinarea clinică a pacientului: anxietate, dificultăți de concentrare, stări de iritabilitate, dar și simptome raportate de pacient: pierderi de memorie (amnezie), oboseală cronică, afectarea calității somnului, polidipsie, prurit intens și piele uscată, slăbiciune musculară.

Hipercalcemia ridică întotdeauna suspiciunea unui hiperparatiroidism , iar adesea diagnosticul diferențial dintre cel primar și secundar se poate face cu ajutorul scintigrafiei prin evaluarea captării radiotrasorului la nivelul parenchimul paratiroidian: în hiperparatiroidism primar, leziunea specifică este adenomul, și acesta afectează aproape întotdeauna o singură glandă, în timp ce în hiperparatiroidismul secundar este evidențiabilă hiperplazia sau creșterea în volum a masei glandulare (cu multiplii noduli sau o masă nodulara unică), care se remarcă printr-o absorbție concentrată a radiofarmaceuticului, iar leziunile pot fi multiple, afectând mai multe glande în măsuri variabile.

Adesea, scintigrafia este folosită pentru a evalua gradul de hiperplazie care afectează glandele, și are un rol esențial în stabilirea leziunilor care urmează a fi îndepărtate chirurgical, cu prezervarea parenchimului paratiroidian cel mai puțin afectat ( în funcție de intensitatea cu care se asimilează 99mTc -Mibi) , și cu potențialul cel mai mare de a fi receptiv la terapiile dietetice și farmacologice ulterioare, întrucât îndepărtarea tuturor glandelor va afecta grav homeostazia calciului.

Hiperparatiroidismul este întotdeauna însoțit de niveluri crescute ale parathormonului, însă atunci când există o hipercalcemie cu valori normale ale PTH-ului, scintigrafia poate fi folosită pentru a exclude sau confirma prezența leziunilor paratiroidiene. Hipercalcemia este specifică hiperparatiroidismului primar, în timp ce hipercalcemia poate fi prezentă în hiperparatiroidismul secundar atunci când hiperplazia capătă într-un stadiu avansat funcție autonomă, însă valorile PTH-ului sunt crescute în ambele cazuri. Condițiile în care hipercalcemia poate fi prezentă cu valori normale ale PTH-ului sunt: hipercalcemia hipocalciurică familială (afecțiune ereditară), neoplasm malign, tireotoxicoză etc.

Ecografia este o metodă imagistică folosită în mod frecvent  pentru evaluarea glandelor paratiroide , însă acuratețea acesteia variază și deseori nu este satisfăcătoare, întrucât nu se pot diferenția țesuturile funcționale de alt tip de țesuturi. În aceste cazuri, scintigrafia este utilizată pentru confirmarea diagnosticului, având o sensibilitate și specificitate mult mai ridicate, putând determina și localizarea unor glande ectopice, situate în alte părți ale corpului (mediastin, regiune retro-esofagiană), pentru care ecografia are o rată de detecție suboptimală. Scintigrafia poate fi utilizată și pentru identificarea paratiroidelor localizate în interiorul țesutului tiroidian, care nu pot fi localizate și diferențiate cu ajutorul ecografiei.

Scintigrafia paratiroidiana 99mTc-MIBI se utilizează ca metodă de investigație imagistică la Gauss Clinics în scop diagnostic, pentru diferențierea HPTH primar de cel secundar, precum și pre-operator, pentru identificarea și evaluarea extensiei hiperplaziei paratiroidiene determinate de HPTH secundar, furnizând informații complete, anatomice și funcționale.

În practica curentă, radiofarmaceuticul utilizat cu precădere pentru evaluarea glandei paratiroide este 99mTC-Mibi (Sestamibi legat la Technetium-99m). Radiotrasorul nu este specific pentru țesutul paratiroidian , el fiind asimilat și de parenchimul tiroidei.

Diferențierea leziunilor paratiroidiene de radioactivitatea glandei tiroide se realizează prin   achiziția tardivă de imagini scintigrafice care evidențiază o retenție prelungită a 99mTc-Mibi la nivelul glandelor hiperfuncționale paratiroidiene (protocol cu două etape și un singur radiotrasor), comparativ cu parenchimul tiroidian, de la nivelul căruia se elimină mult mai rapid în absența patologiilor.

Presupune existența a două etape de achiziție a imaginilor scintigrafice SPECT:

  • etapa timpurie: imaginile sunt înregistrate în primele 15 minute de la administrarea radiotrasorului
    • Etapa tardivă, la 2-3 h de la administrarea 99mTc-Mibi

Se obțin imagini scintigrafice ale paratiroidelor hiperfuncționale reprezentate prin arii focale de absorbție crescută a radiotrasorului , situate în interiorul reprezentării tiroidiene sau adiacent de aceasta, sau chiar într-o locație ectopică a câmpului de vizualizare. Atunci când glandele paratiroide sunt de dimensiuni normale, de regulă, ele nu sunt vizibile la examenele imagistice, în schimb, adenoamele și hiperplaziile vor fi ușor de identificat, datorită dimensiunilor considerabile ( greutate mai mare de 50 mg).

Concluzii…

  1. Homeostazia minerală este un proces fiziologic bine controlat în care rinichii joacă un rol esențial. Dezvoltarea și progresia BRC provoacă tulburări grave în menținerea metabolismului calciului (Ca) și fosforului (P). Termenul de Tulburări ale metabolismului mineral și osos asociate Bolii Renale Cronice (TMO-BRC) rezumă toate modificările derivate de la debutul BRC (modificări biochimice, osteodistrofie renală și calcificări extraoase).
  2. Gold standard-ul pentru diagnosticul hiperparatiroidismului secundar este reprezentat de măsurarea nivelului de PTH din sânge, cu modificări ale celorlalți parametrii biochimici în funcție de evoluția bolii.
  3. Scintigrafia cu 99mTc-MIBI în două etape este, în prezent, cel mai frecvent examen diagnostic efectuat pentru localizarea glandelor paratiroide hiperplazice pre-operator, rezistente la terapiile dietetice și medicamentoase, cu simptome persistente.

La Gauss Clinics efectuăm scintigrafia cu 99mTc-MIBI pentru evaluarea completă a glandelor paratiroide cu hiperplazie cauzată de producția excesivă a hormonului PTH, cu valori crescute dovedite clinic la analizele de laborator. Programează-te acum pentru rezultate rapide.

Știai că…

…glandele paratiroide nu se află în relații funcționale cu glanda tiroidă, acestea au propria lor funcție, nefiind influențate de activitatea celeilalte glande.

…în 91% cazuri , doar o singură glandă paratiroidă este afectată, și se caracterizează prin creșterea în volum a masei acesteia (hiperplazie), care produce o concentrație prea mare de hormoni.

…o concentrație prea mare de PTH determină mobilizarea în exces a calciului din oase, ca răspuns la nivelurile scăzute ale calciului din sânge, conducând la apariția osteoporozei.

…nu există niciun tratament care să îmbunătățească afecțiunile paratiroidelor, există doar terapii care pot să încetinească evoluția lor.

…aproape toți pacienții cu afectare partiroidiană  prezintă simptome, multe dintre acestea încadrându-se în sfera manifestărilor de tip nervos: depresia, lipsa capacității de concentrare, oboseală psihică, reducerea capacităților cognitive.

…fluctuațiile nivelelor de calciu seric sunt tipice pentru afecțiunile paratiroidiene , valorile alternând de la foarte mari la foarte scăzute.

…severitatea hiperparatiroidismului nu depinde de cât de ridicate sunt valorile calciului, ci de persistența acestora în timp.

…boala paratiroidiană este o afecțiune letală. La fel ca și valorile ridicate ale colesterolului și hipertensiunea, evoluția ei poate dura 25 de ani înainte de a produce efecte ireversibile.

…medicamentele dedicate pentru încetinirea osteoporozei nu vor ajuta oasele care sunt “atacate” de o paratiroidă disfuncțională. Acestea nu pot înlocui terapiile pentru boală paratiroidiană.

…există doar un singur tratament pentru hiperparatioridism: îndepărtarea chirurgicală a glandei paratiroide afectate.

…dacă glandele paratiroide nu sunt riguros evaluate în timpul intervenției chirurgicale, există un risc de 20% de a nu fi complet vindecat, cu probabilitatea unei a doua intervenții în viitor.

…îndepărtarea tuturor glandelor paratiroide, este excepțională, și determină apariția unei afecțiuni rare, numită hipoparatiroidism.

Bibliografie:

www.parathyroid.com

Research and Reports in Nuclear Medicine 2015:5 9-18, Scintigraphic parathyroid imaging: concepts and new developments

Society of Endocrinology, published by Bioscientifica Ltd. 2020, The treatment of renal hyperparathyroidism

Kidney International Reports (2021) 6, 254-264,Surgical Management of Secondary Hyperparathyroidism

MDPI International Journal of Molecular Sciences, published: 18 June 2020, Parathyroid Cell Proliferation in Secondary Hyperparathyroidism of Chronic Kidney Disease

De ce este important sa cunosti aceste simptome?

De ce sunt importanți rinichii?

Rinichii sunt organe-pereche, de forma boabelor de fasole, nu mai mari de 10-12 cm  și cu o greutate de 115-170 g la un adult sănătos , care îndeplinesc funcții vitale în organism. Alterarea acestor funcții poate determina complicații de lungă durata și nefavorabile, întrucât toate celelalte organe depind de buna-funcționare a rinichilor.

Boala renală cronică reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate din lume, 10% din populația globală suferă de această condiție și se estimează că 9 din 10 persoane nu își cunosc diagnosticul. Majoritatea persoanelor cu boală renală cronică sunt diagnosticate atunci când se află deja într-un stadiu avansat, iar acest lucru este posibil deoarece boala renală cronică este o boală silențioasă, care nu dă simptome evidente decât atunci când apar complicații.

Ziua Mondială a Rinichilor

În fiecare joi din a două săptămână a lunii martie a fiecărui an, se sărbătorește Ziua Mondială a Rinichilor, cu scopul de a promova gradul de cunoaștere, prevenția și managementul bolii renale cronice.

Anul acesta, Ziua Mondială a Rinichilor s-a sărbătorit pe data de 10 martie, iar tematica a fost “Rinichi sănătoși pentru toată lumea”, tematică care a dorit să atragă atenția asupra faptului că acoperirea lacunelor de cunoștiințe generale cu privire la sănătatea rinichilor rezultă într-o prevenție și un management mai bun al bolii renale cronice.

Cu toate că există o tematică diferită în fiecare an, promovarea sănătății rinichilor se centrează în jurul aceluiași scop: educarea medicală a populației prin eforturile combinate ale personalului medical din întreaga lume, pentru a reduce ratele de mortalitate și morbiditate la nivel global, cauzate de boala cronică de rinichi, ale căror valori cresc îngrijorător de la an la an:  dacă în anul 2017, boala renală cronică ocupa locul 12 în top cauze de mortalitate globală, se estimează că până în anul 2040 va ocupa locul 5, având cea mai mare creștere de mortalitate din ultimii ani dintre toate afecțiunile cronice.

Eforturile pentru promovarea însușirii cunoștințelor despre rinichi necesită continuitate pe toată durata anului.

Funcțiile rinichilor

Cea mai cunoscută dintre funcțiile rinichilor o reprezintă eliminarea compușilor toxici din sângele circulant, rezultați din reacțiile bio-chimice ce au loc în fiecare zi în organismul nostru. Însă , la fel de importante sunt și celelalte funcții ale rinichiului, care nu sunt atât de bine cunoscute, și pe care le vom enumera mai jos, într-o listă completă:

  • Eliminarea “deșeurilor” metabolice (compuși toxici proveniți din reacțiile bio-chimice ale organismului) prin urină.
  • Reglarea balanței de apă și electroliți sau menținerea homeostaziei ( homeostazie = echilibrul acido-bazic al organismului nostru, necesar pentru o bună funcționare a organelor)
  • Secreție de substanțe bioactive (hormoni): eritropoetina, renina, precum și metabolizarea hormonilor secretați de alte glande precum insulina, glucagon, parathormon.

Reglarea presiunii arteriale ( prin eliberarea hormonului numit renină) : dacă rinichii nu funcționează corect, se poate produce prea multă renină, rezultând în creșterea tensiunii arteriale.

Reglarea producției de globule roșii (hematii sau eritrocite) ale sângelui, numită și eritropoieza, prin secreția hormonului numit eritropoetină, care acționează la nivelul măduvei osoase roșii hematogene: dacă funcția rinichiului este redusă, activitatea hormonală scade concomitent, rezultând într-o producție redusă de hematii, manifestată clinic prin anemie.

Glandele suprarenale, situate deasupra polului superior al rinichilor, secretă: adrenalina și noradrenalina, care sunt eliberate în situații de stres, crescând presiunea arterială ; aldosteron, componentă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron, responsabil de creșterea presiunii arteriale prin creșterea reabsorbției de sodiu.

  • Reglarea producției de vitamina D-3: la nivelul rinichilor, vitamina-D3 trece din forma inactivă în cea activă (calcitriol), esențială pentru absorbția calciului la nivelul intestinelor, ajutând la menținerea unei structuri osoase normale și o funcție musculară eficientă.

În caz de funcție renală alterată, rezultă niveluri scăzute de calciu, și o concentrație mică de vitamina D-3, manifestate prin slăbire musculară și friabilitate osoasă.

  • Gluconeogeneza: procesul de sinteză și eliberare a moleculelor de glucoză prin acțiunea hormonului numit glucagon, utilizate pentru consumul de energie atunci când valorile glicemiei din sânge sunt scăzute. Gluconeogeneza are lor la nivelul tubilor proximali ai nefronilor din rinichi.

Funcția renală se poate degrada în timp, fără manifestări evidente, prin pierderea populațiilor de nefroni (unitățile funcționale ale rinichiului) care poate ajunge critică.

Când RFG se reduce la 5% din capacitatea normală sau chiar mai puțin, mediul intern (homeostazia) devine atât de perturbat încât pacienții mor de obicei în câteva săptămâni sau luni dacă nu sunt dializați sau nu li se acordă un transplant de rinichi funcțional.

Factori de risc

Descriere

Diabet zaharat de tip I sau II

1/3 din pacienții diabetici ajung în stadiul V de boală renală cronică

primul simptom: proteinuria (30% dintre cazuri evoluează cu insuficiență renală)

Hipertensiunea

Necontrolată, poate afecta întreg sistemul cardio-vascular și funcția de pompă a inimii

Glomerulonefrite

Inflamația glomerurilor, “uzinele” care transformă filtratul în urină

Rinichi polichistic

Moștenire autozomal-dominantă, a 4-a cea mai comună cauză de mortalitate în țările dezvoltate

Uropatie obstructivă

Litiază (pietre la rinichi) , Hipertrofie benignă de prostată

Infecții

Pielonefrite, Tuberculoza tractului genito-urinar, Virusuri (HIV, hepatitic C)

Vârsta înaintată

>60 de ani, prevalență  mai ridicată în rândul pacienților de sex masculin

Obezitate

IMC>=30 kg/m^2

Istoric familial de boală cronică de rinichi

Determină o prevalență crescută

Sindroame metabolice

Dislipidemii

Istoric de injurie renală acută

Pierderea subită și temporară a funcției prin obstrucție sau leziune directă (episoade repetate), care determină acumularea de nefrotoxine.

Boala cardiovasculară

Ambele afecțiuni sunt strâns legate între ele, și se pot agrava una pe cealaltă

Abuz de medicamente

Pentru tratarea durerii sau a febrei (ex.: paracetamol, antiinflamatoare nesteroidiene-ibuprofen)

Anomalii congenitale

Rinichi unic, Rinichi in potcoavă, Reflux vezico-ureteral etc.

Diagnosticul și screeningul Bolii Renale Cronice

  • 3 factori sunt luați în considerare atunci când se realizează diagnosticul:
    • valoarea estimată a ratei de filtrare glomerulară (eRFG)
    • prezența leziunii renale
    • caracterul de cronicizare (>=3 luni).
  • eRFG  <60 ml/min/1.73 m^2 de suprafață corp SAU dovezi clinice ale leziunii renale, pentru mai mult de 3 luni de zile, este suficientă pentru diagnostic.

Dovezi clinice ale leziunii renale:

  • Examen de laborator: proteinurie (albuminurie) și hematurie (prezența globulelor roșii în urină, uneori poate fi evidentă prin colorația roșie)
  • Examene imagistice (ecografie, CT, RMN) : anomalii structurale (chisturi, tumori, malformații, atrofii).
  • Biopsie renală: prelevarea parenchimului renal cu evidențierea modificărilor patologice.

BRC se poate manifesta în ultimele stadii prin:

  • producție scăzută de urină, nicturie
  • edeme (umflaturi) ale mâinilor, picioarelor și feței (cauzate de pierderi de proteine prin urină), prurit
  • dificultăți legate de somn (insomnii), picioare “neliniștite”, oboseală/letargie.
  • pierderea apetitului, stare de greață și vărsături, scăderea marcată în greutate, întârzierea creșterii la copil.
  • senzație de frig (frisoane), dispnee (dificultăți de respirație), hipertensiune
Până la 90% din funcția renală poate fi pierdută înainte ca primele simptome să apară. De aceea screeningul persoanelor cu factori de risc este esențială și se recomandă în fiecare an (examene de laborator și imagistice periodice).

Stadializarea Bolii Renale Cronice

StadiuDescriereRFG (ml/min/1.73m^2)Nefropatie diabetica
ILeziune renală cu RFG normala>=90Hiperfiltrare cu hipertrofie renală
IIRFG ușor redusă60-89Normoalbuminurie
IIIRFG moderat redusă30-59Microalbuminurie (30-300 mg/g creatinină)
IVRFG sever redusă15-29Proteinurie masiva (>300 mg/g creatinină)
VInsuficiență renală<15Insuficiență  renală avansată

Persoanele cu boală renală cronică pot trece cu vederea simptomele și pot ajunge în stadiul 5 terminal de boală renală cronică în momentul diagnosticului!

Scintigrafia renală ca metodă de evaluare a funcției renale

Una dintre principalele metode de diagnostic și de evaluare a funcției renale prin măsurarea directă a ratei de filtrare glomerulare (RFG) este scintigrafia renală.

Măsurarea ratei de filtrare glomerulare reprezintă cel mai eficient tip de evaluare a funcției renale la momentul actual.

Scintigrafia se recomandă atunci când există simptomatologie clinică de deteriorare a funcției renale sau când, în lipsa simptomatologiei, valorile rezultatelor de laborator sunt anormale sau când rezultatele altor examene imagistice indică o anomalie sau modificare de structură.

La Gauss Clinics utilizăm 99mTc-DTPA pentru măsurarea ratei de filtrare glomerulare (RFG) și pentru redarea imaginilor de natură anatomică și morfologică a rinichilor.

99mTc-DTPA se elimină strict la nivelului rețelei de capilare care formează glomerulul, componentă esențială a unității funcționale a rinichiului – nefronul. La acest nivel are loc procesul de filtrare glomerulară – prima etapă a diurezei (procesul de formare al urinei).

O evidențiere mai bună a funcției renale cu ajutorul scintigrafiilor se poate realiza prin adminstrarea medicamentelor:

  • Diuretice : acesta are rolul de a stimula la capacitate maximă funcția de excreție a rinichiului, numită diureză.

Această procedură a devenit una dintre cele mai utilizate metode, combinate cu scintigrafia, în diferențierea cauzelor obstructive și non-obstructive din hidronefroze.

  • Inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei antihipertensiv : acest test este recomandat în suspiciuni de hipertensiune renovasculară.

DTPA cu diuretic

Indicatii clinice:

  • diagnosticul sau excluderea uropatiilor de tip obstructiv
  • măsurarea funcției renale relative (FRR) în vederea realizării unei scheme de monitorizare a funcției renale cu risc de compromitere, care poate necesita intervenție de specialitate
  • de a determina prezența unei obstrucții la un pacient asimptomatic dar cu diagnostic clinic de hidronefroză (dilatare pelvico-caliceala sau ureterală), în baza altor investigații imagistice (ecografie, CT, RMN)

Care este rolul său?

Scintigrafia renală cu diuretic se efectuează la Gauss Clinics ca o procedură standard pentru investigarea și diagnosticarea dilatației de tract urinar superior (consecință directă a obstrucției) și pentru urmărirea pacienților cu hidronefroză (retenția de urina la nivelul bazinetului sau a “pâlniei” renale).

O diureză stimulată la capacitate maximă prin administrarea de diuretic, stă la baza testării imagistice. Interpretarea are loc în baza analizei funcției renale și a capacității de eliminare a radiofarmaceuticului din sistemele colectoare a tractului urinar superior.

Scopul intervenției scintigrafice este de a prezerva funcția renală în cazul unei suspiciuni de obstrucție, prin implementarea unui tratament corespunzător în baza informațiilor obținute, deoarece un grad înalt de obstrucție a tranzitului urinar poate conduce rapid la insuficiență renală.

DTPA cu antihipertensiv

Indicatii clinice:

Scintigrafia renală DTPA cu antihipertensiv se utilizează pentru diagnosticul de hipertensiune renală vasculară. Este o metodă imagistică non-invazivă, sigură, și singura care poate evidenția în mod direct prezența hipertensiunii, alte metode de investigație pot testa doar prezența sau absența stenozei de arteră renală (se evidențiază cauza manifestărilor, și nu patologia în mod direct).

Această metodă presupune administrarea pe cale orală a unui medicament antihipertensiv, din clasa inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA), în concentrație de 25-50 mg, cu 60 de minute înainte de administrarea intravenoasă a radiofarmaceuticului.

Care este rolul său?

Efectuarea scintigrafiei cu antihipertensiv este importantă pentru a determina dacă stenoza renovasculară reprezintă factorul etiologic sau cauza hipertensiunii renale și de a determina care dintre pacienții cu hipertensiune primară (de cauză necunoscută) sunt afectați, sau nu, și de hipertensiunea renală secundară.

Observațiile din aceste investigații  reprezintă un factor decizional important în indicația chirurgicală de revascularizare a vasului arterial stenozat, deoarece este posibil ca acest tratament să nu amelioreze hipertensiunea la un pacient având hipertensiune arterială primară (de altă cauză).

Testarea scintigrafică cu antihipertensiv mai poate fi folosită și în evaluarea stenozei recurente (reziduale) după efectuarea tratamentului chirurgical (angioplastiei) pentru stenoza renovasculară.

Semnele și simptomele care indică prezența unui risc moderat spre sever de hipertensiune arterială renală, sunt:

  • debutul brusc al unei hipertensiuni la pacienți având vârsta sub 30 de ani sau peste 55 ani.
  • rezistență la medicația antitensivă (hipertensiune care nu cedează)
  • zgomote (bătăi) la nivelul flancurilor sau a abdomenului
  • azotemie fără o cauză evidentă, sau deteriorarea funcției renale, în ciuda tratamentului cu IECA

Concluziile…

Diagnosticul într-un stadiu incipient al bolii renale este posibil dacă pacienții își însușesc corect cunoștiințele generale legate de funcțiile rinichilor și a factorilor de risc, ajutându-i să-și monitorizeze mai atent simptomele.

Însușirea informațiilor de prevenție, pot ajuta pacientul să își programeze un consult medical încă de la apariția primelor simptome sau periodic, dacă se încadrează într-o grupă de risc, iar în funcție de observațiile medicului și a rezultatelor de laborator, acesta îi poate recomanda mai departe un examen imagistic, prin care se obțin rezultate concrete legate de forma, structura și funcția acestora.

Singurul examen imagistic capabil să măsoare în mod direct funcția renală este SCINTIGRAFIA.

La Gauss Clinics, realizăm scintigrafii renale dinamice cu DTPA la recomandarea medicilor și avem o experiență vastă în scintigrafii pentru copii, în care au fost analizate +5 mii de cazuri de obstrucție renală cronică, una dintre principalele cauze de pierdere a funcției renale la copii. Rezultatele  obținute pot ajuta medicul să ia decizii informate cu privire la tratament.

Programează-te acum la Gauss Clinics pentru scintigrafie renală.

De ce este important sa cunosti aceste simptome

Secțiunea interactivă: Știați că…?

…1/5 din sângele pompat de inimă este filtrat la fiecare minut de către rinichi, pentru a elimina produșii toxici prin urină? (22% din debitul cardiac)

…Tot sângele din organism se filtrează la fiecare 30 de minute?

…La nivelul rinichilor se regăsesc aproximativ un total de 1 milion de nefroni?

…Afecțiunile rinichilor și ale tractului urinar sunt responsabile de aproximativ 830.000 de morți anual?

…13 milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de injurie renală acută? (85% dintre aceștia locuiesc în țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare)?

…Se estimează că o populație de 850 milioane suferă de un grad de afectare renală la nivel global?

…Diabetul și hipertensiunea însumează împreună un procent de 72% în rândul pacienților cu stadiu terminal de boală renală cronică?

…La fiecare 14 secunde, o persoană este înregistrată pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi?

…Costurile de dializă și transplant renal reprezintă aproximativ 2-3% din bugetul anual alocat pentru sănătate în țările dezvoltate?

…2.6 milioane de oameni au beneficiat de dializă și transplant renal la nivel global  în ultimul an, și se estimează o creștere de până la 5.4 milioane până în anul 2030?

×