Rolul scintigrafiei în diagnosticul amiloidozei cardiace

Ce este amiloidoza cardiacă?

Amiloidoza este o afecțiune care apare în urma depunerii de amiloid (proteină cu conformație anormală) în organe și țesuturi. Depozitele de amiloid se formează prin depunerea acestor proteine anormale cu caracter insolubil (rezistente la proteoliza) printre celulele diverselor organe afectate (spatiul intercelular/extracelular) și interferează cu modul în care acestea funcționează. Depozitele de amiloid de la nivelul inimii determină boala numită amiloidoză cardiacă. Pe masură ce depozitele se acumulează, cordul devine din ce in ce mai rigid și în cele din urmă funcția de pompă a inimii se deteriorează. Grosimea pereților inimii crește progresiv, ceea ce determină acumularea în exces a fluidelor în corp, o boală numită insuficiență cardiacă congestivă.

Cele mai frecvente simptome sunt: dispneea (respirație dificilă), care se agravează în poziție culcată (ortopnee), edemele membrelor inferioare (apărute în urma acumulării de lichid) și ascita (acumularea lichidului la nivelul abdomenului, în cavitatea peritoneală). De asemenea, poate apărea și angina (durerea toracică de cauză cardiacă), din cauza depozitelor de amiloid pe vasele inimii (arterele coronare).

Frecvent, amiloidoza nu se limitează doar la inimă, putând fi afectate și alte organe: pacienții pot prezenta amorțeli și furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor (din cauza lezării nervilor periferici), sindrom de tunel carpian (din cauza lezării nervului median), senzație de amețeală la ridicarea in picioare, urină spumoasă (dată de eliminarea proteinelor prin urină din cauza afectării renale), vânătăi inexplicabile (mai ales în jurul ochilor), scădere în greutate (din cauza pierderii de masă musculară; adesea mascată de retenția de fluide).

Tipuri de amiloidoză cardiacă

Sunt 2 tipuri principale de amiloidoză: amiloidoza AL si amiloidoza TTR.

Amiloidoza AL este o boală a măduvei osoase, în care plasmocitele (celule ale sistemului imun care în mod normal produc anticorpi) nu funcționează corespunzător. Ele produc o cantitate extrem de mare a unei componente a anticorpilor, cunoscută ca lanț ușor. Aceste lanțuri ușoare circulă în sânge și se descompun, formând depozite de amiloid în diferite țesuturi din organism. Este o formă gravă de boală, cu progresie rapidă dacă nu este tratată corespunzator.

Amiloidoza TTR este o boală în care transtiretina este responsabilă de acumularea amiloidului în corp. Transtiretina este o proteină sintetizată în ficat, cu rol de transport al hormonilor tiroidieni și vitaminei A. Sunt 2 tipuri de amiloidoză TTR:

  • formă genetică (ATTR), în care există un defect de sinteză a transtiretinei (proteina funcționează normal până în viața adultă când începe să se degradeze și să determine amiloidoză; această formă este mai lent progresivă decât amiloidoza AL);
  • amiloidoza senilă sistemică (SSA), care este rezultatul degradării moleculei normale de transtiretină (afectează în special bărbații vârstnici din decadele 7-8 de vârstă).

Cum o diagnosticăm?

Amiloidoza este dificil de diagnosticat, din cauza simptomelor de debut nespecifice.

  • Clinic – semne și simptome de insuficiență cardiacă congestivă: dispnee cu ortopnee, edeme periferice;
  • Ecografia cardiacă – îngroșarea pereților inimii, dată de infiltrarea lor cu amiloid;
  • EKG – voltaj mic al complexelor QRS. În contextul unor pereți groși ai cordului la electrocardiografie, prezența unui voltaj mic al complexelor QRS pe EKG este extrem de sugestivă pentru amiloidoza cardiacă;
  • Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM cardiac) cu substanță de contrast (gadolinium) – pentru a vizualiza depozitele de amiloid;
  • Scintigrafia cu radioizotopi;
  • Biopsie din țesutul subcutanat abdominal;
  • Biopsia endomiocardică – confirmă diagnosticul;
  • Pentru diagnosticul amiloidozei AL sunt utile imunofixarea și biopsia de măduvă osoasă;
  • În cazul suspiciunii de amiloidoză ATTR, se pot efectua teste genetice pentru a determina mutația genei TTR.

Care este rolul scintigrafiei?

Scintigrafia cu trasori radioactivi cu aviditate osoasă (MDP-metilen bifosfonat combinat cu 99m-Technetium) poate fi folosită pentru identificarea amiloidozei ATTR și pentru diferențierea ei de amiloidoza AL, precum și de alte cauze de hipertrofie ventriculară (îngroșarea pereților inimii). Ea presupune injectarea intravenoasă a unui trasor radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes pentru a detecta eventualele anomalii. Este o investigație non-invazivă, nedureroasă, rapidă, fără riscuri asociate substanței radiofarmaceutice injectate, iar rezultatele se pot interpreta în aceeași zi la Gauss Clinics.

Scintigrafie Amiloidoză Cardiacă

Analiza semicantitativă a investigației compară captarea osoasă a radiotrasorului cu cea cardiacă folosind scorul Perugini, după cum urmează:

  • Grad 0 – lipsa captării miocardice;
  • Grad 1 – captare miocardică slabă, de intensitate mai mică decât cea osoasă;
  • Grad 2 – captare miocardică similară ca intensitate cu cea osoasă;
  • Grad 3 – captare miocardică importantă, de intensitate mai mare decât cea osoasă.

Astfel, o scintigrafie care arată captarea anormală a trasorului la nivel cardiac este sugestivă pentru amiloidoza ATTR (mai ales dacă este însoțită de nivele normale ale plasmocitelor medulare), și nu necesită confirmarea prin biopsie, testul având o specificitate și o valoare predictivă pozitivă crescută. O examinare care arată lipsa captării miocardice sau o captare slabă a radiotrasorului în contextul unor nivele crescute ale plasmocitelor medulare sau lanțurilor ușoare serice și urinare este sugestivă pentru amiloidoza AL, însă necesită confirmare prin biopsie.

Scintigrafia vs biopsia endomiocardică

Până de curând, biopsia endomiocardică a fost standardul de aur pentru diagnosticul amiloidozei cardiace. Cu toate acestea, biopsia endomiocardică este o procedură invazivă, greu accesibilă, care se efectuează cu prudență la anumite grupe de pacienți (vârstnici, pacienți cu simptome la debut). Astăzi, ea se efectuează doar în anumite situații, la pacienții cu rezultate incerte la examenele imagistice.

În contrast cu biopsia endomiocardică, scintigrafia este o metodă mult mai accesibilă, non-invazivă, cantitativă, care poate vizualiza întregul cord pentru a estima încărcarea cu amiloid a miocardului, și poate fi foarte ușor repetată pentru a evalua răspunsul la tratament. Mai mult decât atât, scintigrafia cu radionuclizi este singura investigație non-invazivă pentru a identifica cu specificitate înaltă amiloidoza ATTR, evitând astfel biopsiile endomiocardice redundante.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii. Telefon programări: 0754 561 945.

Bibliografie: 

www.ahajournals.org/doi/full/10.1161/circulationaha.111.069195
www.jacc.org/doi/full/10.1016/j.jacc.2016.06.053
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc6334035/
www.jacc.org/doi/full/10.1016/j.jcmg.2019.07.015
www.sciencedirect.com/science/article/pii/s0735109705014075?via%3dihub
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc6756609/

Avantajele scintigrafiei miocardice

Ce este scintigrafia miocardică?

Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică anatomo-funcțională care oferă informații despre perfuzia miocardică, adică despre cât de bine este irigat cu sânge mușchiul inimii. Această investigație se realizează prin injectarea intravenoasă a unei mici cantități dintr-un trasor radioactiv, care este captat de miocitele cardiace (celulele inimii), urmată de scanarea zonei de interes. Prin urmare, distribuția acestui radiotrasor reflectă atât viabilitatea miocitelor, cât și perfuzia miocardului (mușchiul inimii).

Tipuri de scintigrafie miocardică

Scintigrafia miocardică poate fi:

  • De repaus (pacientul este în repaus în timp ce se efectuează procedura);
  • De stres (pacientul este supus unei forme de stres înainte de a se efectua procedura – stres fizic sau medicamentos). Aceasta este de 2 feluri:
    • Scintigrafie miocardică de efort – pacientul va face efort fizic (alergat ușor sau mers accelerat, în limita capabilităților sale fizice) pe o bandă de alergare, sub supravegherea medicului.
    • Scintigrafie miocardică cu stres farmacologic – se injectează o substanță cu proprietăți vasodilatatoare (adenozina – cel mai frecvent), pentru a induce un stres suplimentar asupra miocardului și a crește frecvența cardiacă (numărul de bătăi pe minut), în cazul pacienților ce nu pot efectua testul de efort sau au contraindicație pentru efort fizic.

Cum putem interpreta rezultatele scintigrafiei miocardice?

Captarea omogenă a radiotrasorului este sugestivă pentru un miocard neafectat de ischemie și cu o perfuzie adecvată, deci absența infarctului miocardic sau a unei stenoze coronariene semnificative (absența unei îngustări a vaselor inimii).

O captare inadecvată a radiotrasorului în timpul scintigrafiei de stres care se normalizează în timpul investigației de repaus indică o anomalie de perfuzie inductibilă (defectul este deci reversibil).Aceasta corespunde cu o stenoză coronariană semnificativă, cu risc de ischemie miocardica.

Diametrul vaselor coronare sunt progresiv îngustate printr-un proces activ de depunere a lipidelor și calcifiere (=ateroscleroză), depuneri cunoscute și sub numele de plăci ateromatoase sau ateroame. Debitul sangvin, în aceste condiții, este normal în stare de repaus, dar creșterea fluxului sangvin în condiții de efort (contractilitate și frecvență cardiacă crescută) este limitată (captare radiotrasor inadecvată). În mod normal, vasele de sânge se pot adapta cererii de creștere a debitului sangvin (la efort), prin creșterea diametrului capilar (vasodilatație), însă în cazul în care arterele sunt îngustate, acest lucru nu se mai întâmplă, și apare defectul de perfuzie, vizibil la efort.

O captare inadecvată a radiotrasorului în timpul scintigrafiei de stres care însă se menține și în timpul investigației de repaus, ne arată un defect de perfuzie ireversibil sau persistent (cum ar fi, de exemplu, în urma unui infarct miocardic): irigația sangvină lipsește din zona de țesut cicatriceal fibrozat (zona a miocardului afectat de moarte celulară prin infarct, care nu mai funcționează)

Rolul scintigrafiei miocardice în diagnosticul și managementul bolii cardiace ischemice

Scintigrafia miocardică este o investigație importantă pentru diagnosticul bolii cardiace ischemice, pentru determinarea severității și prognosticului acesteia, precum și pentru evaluarea funcției miocardice globale și regionale. Este indispensabilă mai ales în cazul pacienților cu EKG neconcludent, al celor care nu pot face față efortului fizic, precum și al unor categorii speciale de pacienți, cum ar fi cei de sex feminin, cei cu diabet zaharat sau pacienții vârstnici.

Scintigrafia miocardică și angiografia coronariană

Angiografia coronariană este investigația standard pentru evaluarea anatomiei coronariene, însă scintigrafia miocardică este utilă pentru investigarea perfuziei miocardice.

Scintigrafia miocardică este o investigație complementară angiografiei, oferind informații suplimentare despre funcția vaselor mici și a colateralelor, precum și informații despre importanța hemodinamică a stenozelor coronariene.

Angiografia coronariană este o procedură invazivă, cu riscuri mai mari față de scintigrafie, de aceea este importantă o selecție adecvată a pacienților care vor urma această investigație. Scintigrafia miocardică este o procedură esențială pentru pacienții la risc mediu care se prezintă la camera de gardă cu durere toracică, evitând astfel angiografiile coronariene redundante. Astfel, pe baza rezultatelor de la scintigrafia miocardică se poate realiza triajul pacienților la risc intermediar: pacienții cu un rezultat negativ (deci cu o sctintigrafie miocardică normală) vor fi incadrați la categoria de risc scăzut, iar cei care au avut un defect de perfuzie moderat-sever vor fi încadrați la categoria de risc înalt.

Alte utilități ale scintigrafiei miocardice

Scintigrafia miocardică este utilă și în cazul pacienților cu diabet zaharat. Un studiu retrospectiv efectuat in anul 2020 a arătat că în cazul pacienților diabetici care nu prezintă obstrucție coronariană la angiografie, scintigrafia miocardică poate fi un predictor important al unor evenimente cardiace ulterioare. Astfel, în urma efectuării scintigrafiei miocardice, 78.3% din pacienții cu diabet zaharat incluși în studiu au avut ca rezultat un grad de ischemie miocardică, deși nu aveau leziuni coronariene semnificative la angiografia coronariană.

Avantaje

Scintigrafia miocardică este o investigație sigură, non-invazivă, modernă, cu sensibilitate, specificitate și valoare predicitvă negativă ridicate. Mai mult decat atât, scintigrafia miocardică are o acuratețe diagnostică superioară comparativ cu electrocardiograma (EKG), atât inainte de realizarea procedurilor de revascularizare, cât și după efectuarea tratamentului, pentru detecția ischemiei inductibile.

Scintigrafia miocardică poate evalua nevoia de revascularizare prin determinarea prezenței și extinderii ischemiei, precum și a miocardului viabil, dar hibernant, în special în cazul pacienților cu disfuncție severă de ventricul stâng. De asemenea, este o investigație utilă pentru evaluarea eficacității procedurii de revascularizare.

Scintigrafia miocardică oferă informații esențiale despre prognosticul și stratificarea riscului bolii coronariene ischemice. Pacienții cu un rezultat normal la scintigrafia miocardică au un prognostic excelent, cu o rată a evenimentelor cardiace anuale <1%. În cazul acestor pacienți, în absența unor simptome noi și a altor boli precum diabetul zaharat, scintigrafia miocardică poate fi repetată abia dupa 3-5 ani.

Nu în ultimul rând, este o investigație rapidă, rezultatele putând fi interpretate în scurt timp la Gauss Clinics.

Scintigrafie astăzi – Telefon programări: 0754 561 945.

Scintigrafia miocardică de stres farmacologic – Adenozina

Ce este scintigrafia miocardică?

Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică anatomo-funcțională, modernă, non-invazivă, ce oferă informații despre perfuzia miocardică (cât de bine este irigat cu sânge mușchiul inimii). Ea se realizează prin injectarea intravenoasă a unui trasor radioactiv, urmând apoi scanarea miocardului cu ajutorul unui aparat numit Gamma Camera – SPECT.

Trasorul radioactiv este captat de către celulele viabile ale cordului (miocite), arătând astfel atât gradul de perfuzie (debit sangvin local care asigură oxigenarea țesutului inimii), cât și gradul de viabilitate a a acestora (procentul de funcționare).

Indicația principală a scintigrafiei miocardice o reprezintă boala cardiacă ischemică (cardioptia ischemică). În această situație, există o stenoză (îngustare) la nivelul vaselor inimii (vasele coronare) care limitează capacitatea de distribuție a sângelui cu oxigen la nivelul cordului. Cel mai frecvent, îngustarea este un proces activ rezultat din depunerea colesterolului pe pereții vaselor de sânge (ateroscleroză) , ce are loc pe o perioadă de mai mulți ani , cauzat de un stil de viață sedentar și o dietă nesănătoasă (bogată în grăsimi), precum și alți factori de risc.

Tipuri de scintigrafie miocardică

Scintigrafia miocardică este de 2 tipuri: de repaus si de stres. Cea de stres este cu efort fizic pe o bandă de alergare sau de stres farmacologic (în care stresul asupra cordului este dat de o substanță farmacologică, cum ar fi adenozina), și este întotdeauna urmată de scintigrafia în repaus.

Scintigrafia miocardică de stres farmacologic

Scintigrafia miocardică de stres farmacologic este indicată mai ales pacienților ce nu pot efectua testul de efort pe banda de alergare. Este o investigație ce presupune injectarea unei substanțe farmaceutice, cum ar fi adenozina (vasodilatator) sau dobutamina (agonist beta-adrenergic), care au rolul de a induce un stres suplimentar asupra cordului și de a crește frecvența cardiacă (numărul de bătăi pe minut). Ulterior, este injectat un radiotrasor și apoi este scanată zona de interes.

Această investigație este utilă pentru a identifica ischemia inductibilă, care apare doar în condiții de stres, fiind absentă în repaus. Ischemia inductibilă corespunde unei stenoze coronariene semnificative.

Indicațiile scintigrafiei miocardice de stres farmacologic

Scintigrafia miocardică de stres farmacologic este indicată pacienților care nu pot atinge ≥ 85% din frecvența cardiacă maximă prezisă în funcție de vârstă (frecvența cardiacă maximă = 220-vârsta). Această investigație este de preferat de asemenea pentru pacienții care prezintă bloc de ramură stângă sau aritmii ventriculare.

Algoritmul de selecție a scintigrafiei miocardice de stres

Adenozina

Adenozina este o moleculă mică, simplă, heterociclică, cu o bază purinică, care este produsă și în mod natural de organismul uman. Ea se leagă de receptorii A2 din arteriolele coronariene (vase de sânge de la nivelul inimii), determinând scăderea captării calciului în celule. Captarea Calciului în celule reprezintă unul din stimulii principali pentru contracția musculară. Prin urmare, adenozina are rolul de a relaxa musculatura la nivelul arteriolelor coronariene, determinând astfel vasodilatație coronariană.

Vasodilatația determină creșterea fluxului de sânge prin arterele coronare. În boala cardiacă ischemică însă, arterele afectate pierd capacitatea de a se dilata. Prin urmare, perfuzia de la acest nivel este diminuată, deoarece sângele va fi distribuit către arterele sănătoase, care se pot dilata. Acest fenomen se numește “furt coronarian”.

Astfel, în cazul în care există o stenoză la nivelul unei artere coronare, gradul de ischemie de la acel nivel se va agrava în urma administrării de adenozină.

Avantajele utilizării adenozinei

Adenozina are un timp de injumătățire foarte mic, de sub 10 secunde, ceea ce înseamnă că se elimină foarte repede din organism, iar reacțiile adverse ale acestei substanțe dispar când infuzia cu adenozină este oprită. Astfel, nu mai este necesar să se administreze un blocant al receptorilor de adenozină, precum teofilina, pentru contracararea reacțiilor adverse.

Scintigrafie astăzi – Telefon programări: 0754 561 945.

Bibliografie:

www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1948115
www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8151404/
www.clinmedjournals.org/articles/ijcc/international-journal-of-clinical-cardiology-ijcc-4-106.php?jid=ijcc
www.jacc.org/doi/pdf/10.1016/j.jacc.2004.08.069
https://link.springer.com/article/10.1007/s00259-015-3139-x
www.eanm.org/publications/technologists-guide/myocardial-perfusion-imaging/

Scintigrafia miocardică după un infarct

Ce este infarctul și când se produce

Infarctul miocardic continuă să fie, în România, una dintre principalele cauze ale mortalității. Mai mult, vârsta la care se poate produce un infarct scade alarmant, mulți tineri de 25 până la 45 de ani prezentându-se de urgență cu simptomele unui astfel de eveniment cardiac sever.

Dar ce este, de fapt, infarctul miocardic? Acesta se produce odată cu întreruperea fluxului sangvin, și prin urmare – a oxigenării, la nivelul mușchiului inimii, ca urmare a unui blocaj la una sau mai multe artere coronare, rezultat din depunderea de-a lungul mai multor ani, a plăcilor de colesterol, numite ateroame. Prin urmare, sistarea oxigenarii (ischemia) la nivelul miocardului produce apoptoză celulară (moartea celulelor mușchiului inimii).

Inițial, în absența oxigenării adecvate, miocardul se va adapta prin reducerea regională a contractilității  (hipokinezie sau akinezie) și schimbări metabolice ( folosirea glucozei ca și substrat energetic principal-metabolism anaerobic) , proces denumit “hibernare”. Important este faptul că miocardul aflat în “hibernare” își poate recăpăta funcția odată cu restaurarea debitului de vascularizare regional.

Ischemia netratată sau neidentificată la timp, poate conduce la evenimente cardiace nefavorabile și complicații precum infarctul miocardic.

Studii recente arată și că 1 din 5 pacienți supraviețuitori ai unui infarct pot suferi un alt eveniment cardiac în următorul an.

Factori de risc și simptome asociate cu infarctul miocardic

Cea mai comună manifestare a infarctului miocardic este durerea puternică în piept (durere retrosternală) care poate radia în mandibulă, umăr sau chiar brațe, poate dura de la 10-15 minute până la câteva ore și poate fi intermitentă sau continuă.

De asemenea, pacientul poate manifesta unul sau mai multe dintre simptomele următoare:

  • Transpirații excesive
  • Dificultăți în respirație (dispnee)
  • Oboseală extremă
  • Palpitații puternice (cauzate de aritmii)
  • Disconfort abdominal
  • Senzație de leșin
  • Greață
  • Amețeală ș.a.

Pentru fiecare pacient există manifestări specifice, iar, în anumite cazuri, infarctul poate să apară neînsoțit de durerile tipice de la nivelul pieptului, ceea ce îl face mai dificil de recunoscut (cum este cazul diabeticilor, de exemplu).

Pe lângă factorii de risc nemodificabili – asociați cu moștenirea genetică, sexul și vârsta –, există și alți factori care contribuie la apariția infarctului, cum ar fi:

  • Fumatul
  • Un stil de viață stresant
  • Un regim alimentar bogat în grăsimi naturale
  • Diabetul (de tip I și II)
  • Obezitatea
  • Sedentarismul
  • Dislipidemiile (prezența colesterolului în sânge) etc.

Toate acestea pot fi prevenite și ținute sub control printr-un stil de viață sănătos. Pentru supraviețuitorii unui episod cardiac ca infarctul, devine o chestiune vitală ca aceștia să respecte indicațiile medicului și să mențină un stil de viață adecvat.

Tratamentul imediat al infarctului – o prioritate pentru salvarea inimii

În momentul în care pacientul suspectează un infarct, este absolut necesar să se prezinte de urgență la cel mai apropiat spital pentru a primi ajutor medical specializat.

Cel mai frecvent, odată diagnosticat infarctul, se intervine fie prin tratament intervențional în acut (implantarea de stent prin coronarografia de urgență), fie prin tromboliză (tratament medicamentos cu rolul de a dizolva cheagurile de sânge care blochează circulația).

În funcție de gravitatea stenozei (îngustarea vasului), se poate ajunge până la by-pass coronarian de urgență, o intervenție chirurgicală pe cord deschis, ce implică recoltarea unei artere sănătoase dintr-o altă parte a corpului pacientului care este grefată pe artera bolnavă.

Scintigrafia miocardică în evaluarea post-infarct

Ceea ce se întâmplă după tratamentul unui infarct este la fel de important pentru sănătatea pe termen lung a pacientului și pentru prevenirea altor episoade similare.

Cel mai frecvent, realizarea unei scintigrafii miocardice este recomandată nu mai devreme de șase săptămâni de la tratarea infarctului (pentru a evita supra-aprecierea salvajului miocardic). Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică modernă, non-invazivă, care oferă claritate în ce privește viabilitatea și perfuzia mușchiului inimii. Aceasta presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea zonei de interes (în acest caz, a zonei miocardului), pentru a depista eventuale anomalii.

Scintigrafia miocardică este două tipuri: de repaus și de stres (care poate fi indus farmacologic sau prin test de efort pe bandă rulantă, în funcție de statusul pacientului).

Indicații ale scintigrafiei miocardice post-infarct:

  • Pentru a aprecia întinderea reală a infarctului

Scintigrafia miocardică este utilă pentru a aprecia corect extinderea leziunilor produse de infarct și pentru a observa dacă s-a reușit recuperarea integrală sau dacă există zone cu cicatrici.

  • Pentru a depista dacă mai există și alte vase afectate de ischemie

În cazul unei intervenții de coronarografie de urgență, întotdeauna se intervine pentru detectarea și instrumentarea vasului direct răspunzător de infarct, deoarece este importantă intervenția imediată și menținerea pacientului în viață. Abia ulterior se fac investigații pentru a depista ce alte vase au fost, de asemenea, afectate ca urmare a infarctului. Scintigrafia miocardică contribuie la identificarea acestora.

  • Pentru a aprecia capacitatea de efort post-infarct

Capacitatea de efort post-infarct este un factor de prognostic pentru recuperarea pacientului. Aceasta se apreciază numai prin scintigrafie miocardică de stres prin test de efort pe bandă rulantă, deci numai dacă pacientul poate susține acest test și nu are probleme ortopedice sau alte dizabilități și restricții.

Investigația de scintigrafie miocardică poate fi făcută și mai târziu de 6 săptămâni de la infarct. Aceasta nu agravează, nu interferează cu medicamentația după infarct și nu destabilizează în niciun fel zona afectată. În general, se recomandă repetarea scintigrafiei la o perioadă de 2 ani, în cazul pacienților cu o evoluție pozitivă și stabilă, care au fost deja instrumentați (fie cu stenturi sau cu by-pass) în urma unui infarct.

***

Te programăm ASTĂZI la scintigrafie miocardică! Contactează-ne pentru detalii.

Telefon programări: 0754 561 945.

Detectia ganglionului santinela la pacientii cu melanom cutanat

Rezumat – Detecţia ganglionului santinela la pacientii cu melanom cutanat

Introducere: Acurateţea stadializării, alături de reproductibiltatea cartografierii limfatice intraoperatorii şi a biopsiei de ganglion santinelă la pacienţii cu melanom s-au bucurat de o validare unanimă în ultimul deceniu. Această tehnică permite depistarea micrometastazelor ganglionare cu ajutorul metodelor imunohistochimice. Studiul de faţă este menit a prezenta experienţa clinicii noastre în ceea ce priveşte protocolul de identificare şi de biopsie a ganglionului santinelă.

Metoda: A fost derulată o analiză retrospectivă în perioada martie-decembrie 2019 ce a cuprins 57 de pacienţi cu melanom cutanat la care s-au practicat detectarea şi biopsia excizională a ganglionului santinelă. Intervenţia s-a desfăşurat cu ajutorul metodei duble, folosind un colorant vital şi un trasor radioactiv. Au fost extrase informaţii demografice, precum şi date referitoare la localizarea tumorilor primare, la histologia tumorală şi la nivelul de radioactivitate.

Rezultate: Grosimea Breslow medie a melanoamelor cutanate primare a fost de 2.7 mm. Pentru 56 din cei 57 pacienţi incluşi în studiu, s-a identificat cel puţin un ganglion santinelă. Dintre aceştia, 15 (26%) au prezentat minim un ganglion metastatic. Numărul mediu de ganglioni santinelă excizaţi per pacient a fost de 1.6.

Concluzii: Cartografierea limfatică şi biopsia de ganglion santinelă necesită integrarea unei echipe multidisciplinare sofisticate alcătuite din specialişti de medicină nucleară, chirurgie şi de anatomie patologică. În această manieră sunt asigurate atat o stadializare corectă a pacientului cu melanom, cat şi accesul acestuia la terapiile adjuvante inovative, îmbunătăţind astfel considerabil prognosticul.

Florin Bobirca¹’², Casandra Coltoiu¹ , Cristina Jauca² , Tiberiu Tebeica² , Anca Bobirca², Adela Pumnea³ , Mihaela Leventer¹

¹Dr. Leventer Centre, Bucharest, Romania

²Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

³Gauss Clinics, Bucharest, Romania

Mentiuni: Articolul a fost publicat in Revista Chirurgia si poate fi gasit in format pdf aici.

Telefon programări: 0754 561 945.

×