Scintigrafie miocardică

UN CARDIOLOG DEDICAT FIECĂRUI PACIENT
TOTUL ÎNTR-O SINGURĂ ZI
PROGRAMĂRI RAPIDE
DR GABRIELA NICULA, EXPERIENȚĂ 15 ANI
Ce este si ce presupune

Scintigrafia miocardică este o investigație imagistică modernă, non-invazivă, care oferă informații despre funcționalitatea mușchiului inimii (perfuzia miocardului). Scintigrafia presupune administrarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic și apoi scanarea miocardului cu ajutorul unui aparat Gamma Camera. Scintigrafie miocardică de efort (stres) si cea de repaus se efectueaza în aceeași zi, intr-un interval de timp de 4-6 ore. In funcție de patologia dumneavoastră, medicul cardiolog decide dacă se va face testul de efort pe bandă rulantă sau prin administrarea unei perfuzii cu medicament.

Cum ne pregatim

In clinică veți avea la dispoziție apa plată si ceai. Pe parcursul investigației, veți fi servit cu iaurt sau cacao. Alimente: vă rugăm să nu consumați alimente în ziua investigației, decăt dacă vi se spune diferit. Fără cafea, țigări si energizante cu 24 ore înainte. Imbrăcăminte: Vă îmbrăcați lejer, încălțăminte sport. Medicație: Veți fi întrebat despre lista de medicamente. Urmariți indicațiile din momentul programării. In funcție de afecțiunile dumneavoastră, vi se vor cere și alte indicații speciale.

Fără anestezie, non-invazivă. Procedură de 1 zi, fără alte deplasări.
Evaluează urmările unui infarct asupra miocardului. Evaluează eficiența tratamentelor anterioare cum ar fi montarea unui stent, by-pass sau revascularizării mușchiului inimii.
Testul de efort se efectuează sub monitorizarea si supravegherea continuă a unui medic cardiolog.
Informații utile medicului pentru stabilirea planului de tratament.

Etapele Procedurii

Test de efort pe bandă rulantă: Intensitatea exercițiului va crește gradual. Bătăile inimii sunt monitorizate și de indata ce veți atinge punctul maximal (determinat de medicul cardiolog), radiofarmaceuticul va fi injectat prin branulă. Urmează scanarea la Gamma Camera, unde aparatul se va mișca în jurul dumneavoastră.
În funcție de consultul cardiologic, medicul poate decide testul farmacologic: Veți fi așezat pe patul de consultație, unde se va administra un medicament și monitorizate bătăile inimii. De indată ce veți atinge punctul maximal (determinat de medicul cardiolog), radiofarmaceuticul va fi injectat prin branulă. Urmează scanarea la Gamma Camera, unde aparatul se va mișca în jurul dumneavoastră.
Scintigrafia miocardică Veți fi așezat pe masa aparatului care va achiziționa imaginile inimii, pentru aproximativ 10-60 minute, după ce radiofarmaceuticul este injectat. Aparatul se invarte in jurul dumneavoastră. Al doilea set de imagini vor fi preluate in 3-6 ore de la prima scanare.

NU UITATI

  • Aduceți cu dumneavoastră dosarul medical și recomandarea de la medicul cardiolog.
  • Urmariți indicațiile oferite inaintea procedurii.
  • Aduceți medicamentele cu dumneavoastră.
  • Informați medicul dacă aveți condiție fizică, afecțiuni speciale, alergii, înaintea începerii procedurii.
  • Dacă nu vă puteți prezenta la ora programării, să ne anunțati cât de curând posibil.
  • Rolul scintigrafiei în diagnosticul amiloidozei cardiace

    Ce este amiloidoza cardiacă? Amiloidoza este o afecțiune care apare în urma depunerii de amiloid în organe și țesuturi. Amiloidul […]

    Citește articolul
    Scintigrafia miocardică în cazul evaluării pacienților cu by pass și stent

    Bolile coronariene. Ce sunt și de ce apar? Boala coronariană este cea mai frecventă boală cardiacă. Această afecțiune se manifestă […]

    Citește articolul
    Scintigrafia miocardică după un infarct

    Ce este infarctul și când se produce Infarctul miocardic continuă să fie, în România, una dintre principalele cauze ale mortalității. […]

    Citește articolul