Cum monitorizăm sănătatea rinichilor noștri. Scintigrafia renală

Scintigrafia miocardică de stres

1 din 10 români suferă de o afecțiune cronică a rinichilor

Rinichii sunt niște organe vitale, cu rol esențial în detoxifierea întregului organism. Cele mai recente statistici arată că 1 din 10 români are o formă sau alta de afecțiune renală cronică. În plus, bolile rinichilor sunt de multe ori „tăcute” și sunt asociate altor patologii ca: afecțiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, obezitatea sau hipertensiunea arterială. În cazul în care observați umflarea picioarelor sau a mânilor, dureri de spate de o parte și de alta a coloanei, urinări frecvente, modificări ale culorii urinei, greață sau scăderea poftei de mâncare, aveți primele semne care indică posibilitatea unei afecțiuni legate de sănătatea rinichilor.

Cum depistați funcționalitatea și sănătatea rinichilor

Un rol extrem de important în analiza exactă a sănătății rinichilor îl are scintigrafia renală. Prin acest tip de investigație imagistică modernă, rinichii sunt scanați pentru a depista funcționalitatea lor, prin administrarea intravenoasă a unui radiotrasor specific. Așadar, o scintigrafie renală oferă informații valoroase despre:
  • Procentul de funcționare a rinichilor;
  • Forma lor;
  • Funcția lor de filtrare;
  • Prezența unor obstrucții sau anomalii vasculare.
În funcție de rezultatele scintigrafiei renale și diagnosticul pus, medicul poate lua decizii importante despre planul de tratament sau intervenție asupra unui rinichi, inclusiv despre posibilitatea de a-l salva sau necesitatea de a-l scoate.

Ce afecțiuni ale rinichilor poate depista o scintigrafie renală

Cu ajutorul scintigrafiei renale, se pot depista afecțiuni ale rinichilor, cum ar fi:
  • Boli determinate de diverse obstrucții în eliminarea normală a urinei – hidronefroza, sindromul de joncțiune pielo-ureterală, nefropatiile obstructive;
  • Infecțiile urinare repetate – ce pot determina pierderea structurii rinichiului şi formarea de abcese;
  • Insuficiența renală – care pune în pericol funcționalitatea normală a rinichilor (parțial sau complet);
  • Pielonefrita – una dintre cele mai des întâlnite infecții ale tractului urinar superior, ce apare deseori la copii cu vârsta de 2-3 ani și afectează unul dintre rinichi;
  • Anomalii ale rinichilor – aplazia renală (lipsa unuia dintre rinichi), rinichiul dublu pielocaliceal (prezenţa unui rinichi cu două sisteme pielocaliceale separate), rinichiul în potcoavă;
  • Evaluarea rinichiului post chirurgical (după diverse intervenții chirurgicale asociate rinichilor, pentru a observa procesul de vindecare a cicatricilor etc.);
  • Evaluarea donatorului în cazul unui transplant renal (pentru a analiza dacă donatorul poate trăi cu un singur rinichi).

Scintigrafia renală la copii

Multe dintre bolile și afecțiunile renale amintite apar în cazul copiilor – mai ales la nou-născuți și sugari. Fie că este vorba despre o dezvoltare incorectă a rinichilor (malformații), fie că este vorba despre diverse boli ereditare sau despre infecții care le afectează buna funcționare, copiii sunt predispuși multor probleme de tip renal, ce pot fi depistate în deplină siguranță cu ajutorul scintigrafiei.

Pregătirea pentru scintigrafia renală

Pregătirea pentru investigația de tip scintigrafic nu presupune disconfort: pacienții pot să mănânce normal și nu au niciun fel de restricție în acest sens.
  • Înainte de examinare, li se solicită consumul de până la 500 ml de lichid, pentru ca radiotrasorul să circule eficient în corp;
  • Pe masa aparatului, e important ca vezica să fie golită, investigația în sine având o durată de maximum 30 de minute;
  • În cazul copiilor foarte mici care au nevoie de scintigrafie renală, recomandăm ca aceștia să nu doarmă înainte de a veni la clinică, pentru a fi suficient de obosiți în timpul investigației, încât să poată sta nemișcați pe parcursul scanării.

Tipuri de scintigrafie renală

  • Scintigrafia renală statică oferă informații despre aspectul general al rinichilor (forma și dimensiunea lor). Este extrem de utilă în cazul pacienților care au suferit intervenții chirurgicale pe rinichi sau chisturi.
  • Scintigrafia renală dinamică permite observații despre funcționalitatea rinichilor.
    • Scintigrafia renală dinamică cu diuretic analizează eliminarea urinei din rinichi pentru a depista eventuale obstrucții ale ureterelor (contra-indicat în cazul pacienților cu pietre la rinichi);
    • Scintigrafia renală cu antihipertensiv (test farmacologic) este recomandată mai ales în cazul pacienților cu hipertensiune arterială, pentru a elimina orice erori determinate de medicamentația care însoțește în general acest tip de afecțiune.

Beneficii ale scintigrafiei renale

La fel ca în cazul oricărui tip de scintigrafie, cea renală este o metodă sigură, non-invazivă și rapidă, care depistează cu acuratețe bolile asociate rinichilor. Iată și alte câteva beneficii esențiale.
  • Pacientul este însoțit pe tot parcursul investigației – mai ales în cazul copiilor, acest lucru reduce disconfortul din timpul examinării;
  • Timpul de așteptare a rezultatelor este minim – rezultatele sunt oferite și interpretate în aceeași zi;
  • Disconfortul auditiv este drastic redus – fără zgomote puternice la care pacientul să fie expus în timpul scanării;
  • Informaţiile primite includ şi detalii despre funcţionarea organelor, nu doar despre aspectul lor;
  • Radiotrasorul nu folosește o substanță care să genereze efecte adverse.
*** Scintigrafia renală este o tehnică eficientă și precisă, care permite obținerea unor informații legate de rinichi, pe care nicio altă metodă imagistică nu le poate oferi. Solicitați o programare astăzi. 0754.561.945